Moțiune de cenzură? PSD decide săptămâna viitoare

143
Moțiune de cenzură? PSD decide săptămâna viitoare - ddd-1579516436.jpg
PSD va decide într-o ședință a Comitetului Executiv Național de săptămâna viitoare dacă va intra sau nu la guvernare în cazul în care Guvernul Orban va fi demis prin moțiune de cenzură, a declarat, luni, deputatul Olguța Vasilescu, potrivit Agerpres.

"Am solicitat departamentelor noastre să reactualizeze programul de guvernare. Orice partid politic trebuie să aibă ca și prioritate guvernarea țării, inclusiv pentru PSD este o astfel de prioritate, pe care ne-o asumăm. (...) În ceea ce privește decizia pe care PSD o va lua vizavi de intrarea sau nu la guvernare, ea va fi tranșată într-un CExN de săptămâna viitoare. Dar știm cu toții: Klaus Iohannis s-a exprimat foarte clar că nu își dorește ca PSD să intre la guvernare dacă acest Guvern va cădea. Noi ne pregătim pentru alegeri", a spus Olguța Vasilescu la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD.

Ea a adăugat că este necesară actualizarea programului de guvernare al partidului în raport cu ultimele măsuri luate de Guvernul Orban, despre care afirmă că "a reușit să anuleze, în doar 3 luni, toate progresele economice făcute de România în ultimii ani". "De la 2,97% deficit, Guvernul Orban a ajuns la 4%; de la 35% datorie publică, se prognozează o datorie de 39%; de la aproape 5% creștere economică, se îndreaptă spre o creștere economică de doar 2%, potrivit analiștilor economici; de la 3,4% inflația în luna noiembrie, au ajuns la 4,2%; iar cursul leu-euro a cunoscut un nivel fără precedent, istoric", a menționat aceasta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4605 secunde