"Monarhia nu e o amintire, ar putea fi și un proiect"
Articole de la același autor
Peste o mie de locuitori din comuna Peștera au protestat la CJC
02 Aprilie 2014
Centru de informare turistică în Saturn
02 Aprilie 2014
Consilierii locali din Mangalia, convocați la ședință
30 Martie 2014
Radu Mazăre AMENINȚAT cu MOARTEA
07 Aprilie 2014
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că monarhia nu e o amintire și ar putea fi și un proiect, ce ar putea deveni realizabil dacă există consens politic și al liderilor de opinie.
"Evident că o revenire la monarhie nu se poate face decât pe baza unui consimțământ, a unui sprijin popular majoritar. E greu să gândești acest lucru ca posibil, dar eu am spus cu vreo trei ani în urmă — când nu era așa de la modă (...), am spus că monarhia nu e o amintire, ar putea fi și un proiect. Cum îl văd eu realizabil? Eu îl văd realizabil la o adică în momentul în care există un consens în poziții cheie din câmpul politic, din câmpul directorilor de opinie, de a discuta, de a pregăti dezbaterea unei astfel de probleme. În ce mă privește, și ca lider politic de partid acum și eventual președinte aș face tot ce pot ca o asemenea discuției să se poată purta, ca oamenii să fie perfect informați și să facă o alegere", a declarat Crin Antonescu, citat de Agerpres.
Articole pe aceeași temă
Joi, 15 Mai 2014
Sâmbătă, 17 Mai 2014
Vineri, 16 Mai 2014
Vineri, 16 Mai 2014
Joi, 15 Mai 2014
Miercuri, 14 Mai 2014
Marţi, 13 Mai 2014
Sâmbătă, 10 Mai 2014