MODIFICĂRI DE ULTIMĂ ORĂ ÎN GUVERN! Ramona Mănescu, propusă la Externe, Nicolae Moga- Interne, Fifor- vicepremier

426
MODIFICĂRI DE ULTIMĂ ORĂ ÎN GUVERN! Ramona Mănescu, propusă la Externe, Nicolae Moga- Interne, Fifor- vicepremier - nzgwjmg9ndqwjmhhc2g9mtc2zthhymjk-1563198167.jpg
În Comitetul Executiv al PSD, primarul general Gabriela Firea și liderul PSD Olt, Paul Stănescu, i-au reproșat premierului Viorica Dăncilă că și-a anunțat candidatura la prezidențiale înainte să discute în partid. Firea a pledat pentru o candidatură comună PSD-ALDE-ProRomânia, în timp ce Viorica Dăncilă susține că PSD trebuie să intre în cursă cu candidat separat, nu să facă alianță cu ALDE, "care are 4%", susțin surse politice.


Liderul PSD Viorica Dăncilă le-a transmis contestatarilor din partid - printre care se numără Gabriela Firea, Paul Stănescu și Radu Moldovan (Bistrița) - că își va asuma rezultatul de la alegerile prezidențiale, oricare ar fi acesta, susțin surse din CEX pentru Adevărul.  


Mai mulți lideri din teritoriu se tem că Viorica Dăncilă nu va intra în turul doi dacă ALDE și ProRomânia vor stabili candidați separați.  


"Doamna premier a spus că-și asumă toate decizile politice. Nu vreau să creez conflicte. Ce am avut de spus am spus în CEX. Faptul că noi întârziem să stabilim candidatul poate crea senzația că deciziile se iau în altă parte și nu la noi", a spus Firea după CEX, aluzie la serviciile secrete.  


Gabriela Firea a propus negocieri cu Tăriceanu și Ponta pentru a se ajunge la un candidat comun. Potrivit unor surse politice, Gabriela Firea ar vrea să intre în cursa pentru Cotroceni, dar numai cu susținerea ALDE și ProRomânia. 


Comitetul Executiv (CEX) al PSD s-a reunit luni pentru a discuta remanierea guvernamentală. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a demisionat înainte să fie demisă de Viorica Dăncilă. În locul său va fi instalat senatorul constănțean de la PSD, Nicolae Moga.


Carmen Dan, fidelă lui Liviu Dragnea, a acuzat că PSD a cedat în fața lui Klaus Iohannis.


De asemenea, în locul lui Teodor Meleșcanu ar urma să fie desemnată Ramona Mănescu.


Mihai Fifor este propunerea pentru funcția de vicepremier pe Parteneriate Strategice. Mihai Fifor a fost ministru al Apărării și după congresul din această vară este secretar general al PSD.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1276 secunde