Ministrul Mircea Dobre: "Legea turismului se va dezbate în toate regiunile țării"

277
1
Ministrul Mircea Dobre:

Articole de la același autor

Ministrul constănțean Mircea Dobre a susținut în cadrul unui interviu că turismul contribuie, în prezent cu 1,3%, la PIB-ul României, însă în patru ani această cifră s-ar putea dubla prin eficientizarea activității și menținerea unor facilități fiscale.

El a anunțat că va începe din 5 septembrie dezbaterile pe proiectul Legii turismului, acestea urmând să se desfășoare în toate regiunile țării până la sfârșitul lunii septembrie, după care va fi trimis spre dezbatere în Parlamentul României.

"Foarte multă lume este mirată, pentru că nu este o lege foarte stufoasă, are în jur de 30 de pagini, și unii susțin că nu scrie mai nimic în ea. Scrie. Acolo avem obligațiile administrațiilor publice centrale și locale, dar și drepturile și obligațiile turiștilor. Poate este în premieră faptul că și turiștii au obligații, pentru că și ei ar trebui să protejeze locul unde își desfășoară vacanța. Sunt și niște sancțiuni, iar o altă noutate este acel Sistem Informatic de Evidență a Activității de Turism din România, foarte bine pus la punct, ținând cont de faptul că am atins inclusiv directiva europeană privind protecția datelor cu caracter personal, care va intra în vigoare de la anul", a spus ministrul Turismului, Mircea Dobre.

De asemenea, el a menționat că fiecare județ din România poate să ofere ceva din punct de vedere turistic, însă lipsa unei culturi de marketing reprezintă o reală problemă și de aceea "trebuie să lăsăm orgoliile la o parte și să ne punem mult mai bine în valoare".

"Avem stabilit un calendar în care vom dezbate public această lege. Voi merge în fiecare regiune istorică a României, începând cu data de 5 septembrie, iar o primă dezbatere publică va fi în județul Prahova, împreună cu reprezentanții instituțiilor publice locale, dar și cu operatorii economici din acest județ și din județele limitrofe județului Prahova. Pe 6 septembrie mergem la Brașov, ulterior la Gorj, și pe urmă în celelalte regiuni: Maramureș cu județele limitrofe, zona Moldovei și Bucovina, la Neamț, și mai jos, în Constanța", a mai spus ministrul.

Nu în ultimul rând, ministrul Turismului susține că deși este important să atragem turiști străini în România, este la fel de important să îi păstrăm pe români în țară sau să îi aducem aici pe cei care lucrează în străinătate. 

Comentează știrea

fani
31 august 2017
consultare

Cand s-au FURAT hectare de nisip de pe plaja Mamaia pentru "retrocedari"in vederea constructiilor de beton ,s-au consultat toate regiunile tarii ? Acele suprafete de nisip erau ale domeniului public national si au disparut la propriu , in pofida Constitutiei (facuta de voi pentru a fi tratata la misto ! )

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4528 secunde