Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, discuţii de cooperare bilaterală cu ambasadorul Italiei

1872
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, discuţii de cooperare bilaterală cu ambasadorul Italiei - fondministrulstelianion-1610899340.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a discutat, recent, cu ambasadorul Italiei în România, Marco Giungi, despre situaţia persoanelor condamnate în România şi care îşi execută pedeapsa în Italia, exprimându-şi dorinţa de a se analiza în viitor reluarea schimbului de magistraţi de legătură.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, Stelian Ion a avut o întâlnire de curtoazie cu ambasadorul Republicii Italiene în România, Marco Giungi.

„În cadrul întâlnirii, au fost abordate relaţiile dintre România şi Italia în domeniul justiţiei, exprimându-se satisfacţia pentru cursul ascendent pe care îl cunoaşte cooperarea bilaterală. Totodată, au fost punctate unele elemente de interes, în special cu privire la amplificarea schimbului de experienţă în domenii precum combaterea criminalităţii organizate, lupta împotriva corupţiei, cooperarea judiciară în materie civilă - domeniu în care s-a subliniat importanţa întâlnirilor la nivel tehnic pe problematica aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte cooperarea judiciară în materie penală, sursa citată precizează că ministrul Justiţiei a mulţumit pentru foarte buna colaborare cu autorităţile italiene în acest domeniu şi a evocat situaţia persoanelor condamnate în România şi care îşi execută pedeapsa în Italia.

Ministrul Justiţiei a precizat că, deşi partea română are cunoştinţă că, în aceste speţe, se aplică legislaţia italiană care dă efect legăturilor acelor persoane cu statul italian, şi-ar dori o comunicare mai apropiată cu autorităţile italiene pe acest subiect, inclusiv analizarea în viitor a reluării schimbului de magistraţi de legătură.

Ministerul Justiţiei precizează că Stelian Ion şi-a exprimat totodată şi dorinţa de a avea o întâlnire în viitorul apropiat cu omologul italian, în cadrul căreia să poată fi abordate pe larg aspectele de cooperare care sunt prioritare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3641 secunde