Ministrul Iordache, invitat la grupurile PNL pentru discuții pe grațiere

118
1
Ministrul Iordache, invitat la grupurile PNL pentru discuții pe grațiere - floriniordache-1485797077.jpg

Articole de la același autor

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, îl invită pe ministrul Justiției, Florin Iordache, să participe, mâine, la ședința grupurilor parlamentare ale liberalilor pentru discuții privind grațierea și modificarea Codurilor penale.

"Cu această ocazie, ministrul Justiției va putea prezenta motivele pentru care dorește continuarea procedurilor pentru promovarea inițiativelor care privesc grațierea și modificarea Codului penal. De asemenea, parlamentarii PNL își vor putea prezenta argumentele pentru care Ministerul Justiției trebuie să renunțe la acest demers legislativ, care depășește cadrul de competență al Guvernului, atât din punct de vedere al mandatului primit în Parlament pe baza programului de guvernare, cât și din punct de vedere constituțional", afirmă Turcan, potrivit unui comunicat de presă.

Ea își exprimă speranța că ministrul Justiției va da curs acestei invitații, dovedind astfel "măcar în mod formal deschiderea către dezbaterea parlamentară și dialogul cu partidele de Opoziție".

Ședința grupurilor parlamentare ale PNL va avea loc mâine, la ora 16.00.

Comentează știrea

Dac
31 ianuarie 2017
Pnl-ul pe drumul Pntcd-ului

O minoritate formatā din penalii, penalilor ca si penalul de johanis kw, aceastā minoritate cere majoritātii guvernamentale si parlamentare, sā se supunā si sā raspundā cand li-se "scoalā" câte o ideie ! Aceastā minoritate penalā si penalul de johanis kw, sunt încurajati de cei dinafara României, pentru cā au interese mari, în sensul jefuirii si prādārii tzārii noastre la maximum si cum cei care nu iubesc : poporul român si România, sunt niste : incapabili, trādātori si neromâni pur si simplu, sunt dispusi în orice moment sā vândā celor dinafara Romaniei : tot si toate, cā nu-i doare sufletul, si nu le pasā de :nimic si nimeni ! Cine a votat cu : johanis kw si pnl, dacā mai aveti câtusi de putzinā constiintzā, sā vā parā rāu si sā numai chinuitzi poporul român, care-i pricājit si destul de amārât, de la tiranii, de : bāsescu traian si în aceastā perioadā cu johanis kw, adicā timp de 13 ani, de : chin si batjocurā, chair, nu vā este milā, cā cei care suferā, pot fi : pārintii, fratzii..... vostri ?! Majoritate, nu cedatzi, cā vā aflatzi, unde vā aflatzi, datoritā voturilor celor 4 milioane si ceva de votantzi români fideli si nu cumpāratzi !

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8603 secunde