Ministrul Economiei anunță desființarea administratorilor speciali

164
Ministrul Economiei anunță desființarea administratorilor speciali - cb960fbf575707d1eb36ca70e998a554-1629810337.jpg
Ministerul Economiei a trimis pe circuitul de avizare o Ordonanță de Urgență care desființează sinecurile administratorilor „speciali” pentru privatizare din companiile de stat, anunță ministrul de resort Claudiu Năsui.

„Ce sunt administratorii „speciali”? O găselniță a guvernului Năstase prin care a creat sinecuri bine plătite pentru activul de partid. Pe hârtie, administratorii speciali pregăteau companiile de stat pentru privatizare. În realitate, de ani de zile România n-a mai privatizat nimic. Din 2002 acești așa-zis administratori tot pregătesc privatizări și se vede cât de bine au făcut-o după halul în care au ajuns cele mai multe companii de stat.

Legea care a creat sinecurile acestea se numea "pentru instituirea unor măsuri pentru accelerarea privatizării companiilor de stat". După 20 de ani, nu doar că aceste companii nu sunt privatizate, dar nu mai sunt nici măcar privatizabile. Din companiile „noastre” au făcut companiile „lor” și le-au transformat în găuri negre prin care au sifonat bani două decenii întregi.

Cum fac asta? Păi atâta timp cât compania nu este privatizată, administratorul special ia un salariu frumos, în unele cazuri de până la 19.000 lei pe lună. An de an, guvernare de guvernare”, explică Năsui într-o postare pe Facebook.

Ministrul spune că respectivele companii au primit bani de la buget, adică de la contribuabili. „Companiile s-au îndatorat în neștire sub administrarea „specială”, apoi datoriile au fost șterse periodic. Regimul administrării „speciale” prevede chiar și suspendarea executărilor silite ale ANAF. Un privilegiu la care orice antreprenor normal, poprit de fisc până și pentru câțiva lei, nu poate nici să viseze.

Uniunea Europeană ne-a tot cerut să abrogăm acest regim „special”, avertizându-ne că suntem în risc de infringement. Dar statul implementează mult mai repede directivele europene când e vorba de birocrație și povară suplimentară pe economie, niciodată când înseamnă să renunțe la bani și privilegii pentru cadrele de partid”, a adăugat Năsui.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5533 secunde