Mihai Lupu, PNL: "Candidez pentru că ÎMI PASĂ și vreau să fac din Constanța prioritatea mea!"

Marţi, 11 August 2020
4348
Se intră în linie dreaptă pentru alegerile locale de la finalul lunii septembrie. PNL, pregătit să schimbe fața județului, cu Mihai Lupu la conducerea Consiliului Județean.

Oficial, PNL și-a lansat candidatul pentru Consiliul Județean Constanța, în persoana omului de afaceri și fost deputat, Mihai Lupu. Sub egida sloganului "Îmi pasă!", liberalul și-a lansat programul de guvernare locală, prezentând în detaliu modul în care va reuși să ducă la îndeplinire fiecare obiectiv asumat pentru următorii patru ani la cârma județului. "Constanța nu mai poate fi ignorată, așa cum a făcut PSD timp de 20 de ani. În tot acest timp, sărăcia a acaparat un județ cu un potențial care, dacă ar fi fost valorificat pe deplin, ne-ar fi făcut să fim printre primele județe din România, la nivel de trai și calitate a vieții. Lipsa, însă, a unei viziuni coerente și delăsarea liderilor PSD se văd din plin și ne fac să ne uităm cu invidie la alte județe din țară, conduse de oameni devotați și implicați!", se arăta în comunicatul de presă pe care filiala liberală locală l-a transmis înainte de lansare.

Pe Mihai Lupu îl recomandă experiența dobândită în mediul de afaceri, domeniu din care a deprins mecanismele strategiilor cu ajutorul cărora se ajunge la performanță, dar și experiența celor două mandate de parlamentar pe care le are la activ. Se declară un om care a crescut într-o familie simplă, dar care a muncit foarte mult să construiască în viață totul, de la zero. În spiritul muncii și-a educat și copilul și, de dragul tinerilor, își dorește un județ care să nu mai ofere "pașapoarte" acestora- așa cum se întâmplă în prezent, când aproape 13.000 de constănțeni pleacă - ci care să ofere oportunități de dezvoltare.

"Îmi pasă!" vorbește despre prezent, cu gândul la un viitor mai bun pentru fiecare, iar despre propunerile pe care Mihai Lupu le are pentru județ am discutat pe larg chiar cu candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Constanța.



-Ați explicat, de îndată ce v-ați anunțat candidatura, despre motivele care v-au făcut să vă luați o astfel de responsabilitate. Pentru cei care n-au aflat încă, de ce?


Mihai Lupu (PNL): Constanța are șansa să scoată capul din bezna cu care PSD a obișnuit-o. Am ajuns în cele mai sărace zone ale județului și nu mi-am putut imagina că poate exista atâta nepăsare din partea autorităților. Vorbim despre oameni cărora le-a fost refuzată pe nedrept orice posibilitate de a vedea dincolo de linia sărăciei, trasată cu atâta grijă de PSD, în ultimii 20 de ani. Tocmai pentru că ÎMI PASĂ de acești oameni, nu mai pot asista pasiv de pe margine, trebuie să facem ceva pentru cei care nu au nicio vină că s-au născut în medii defavorizate. E inadmisibil faptul că niciun investitor major nu a fost interesat să investească în Constanța, în ultimii ani. Dispunem de acces la autostradă, aeroport, port, beneficiem de toată infrastructura de care este nevoie pentru a face județul atractiv pentru mediul de afaceri și, totuși, investitorii ocolesc Constanța. E timpul să acționăm, iar în direcția aceasta, am speranța că întreaga mea experiență ca manager îmi va fi extrem de utilă.



- "Îmi pasă!" e sloganul care arată premisa acțiunii. De ce vă pasă, domnule Lupu?


- Îmi pasă de oameni. Îmi pasă să știu că trăim într-un județ care se preocupă constant de locuitorii săi. Îmi pasă de mediul de afaceri. Îmi pasă de turismul pe care nu-l valorificăm la adevăratul potențial. Pe scurt, îmi pasă de tot ceea ce înseamnă Constanța!

- Ce i-a lipsit județului până azi?

- Un adevărat lider! Un om hotărât, cu dragoste față de locurile în care a decis să-și întemeieze o familie și să aibă un loc de muncă sau o afacere. Județul a dus lipsă de un om vizionar, care nu trebuia să facă altceva decât să găsească proiectele care să pună în valoare potențialul unui județ cu atât de multe oportunități. Să fii președintele Consiliului Județean înseamnă să fii un om în permanență implicat și conectat pe deplin la realitățile din teren, responsabil, un om al dialogului, un om care acceptă sugestii, un om care vrea. Ați văzut așa ceva în Constanța până acum?

- V-ați structurat programul de guvernare locală în câteva puncte strategice.

- Așa e, iar raționamentul a fost cât se poate de simplu: îmi pasă de fiecare domeniu, căci are importanța proprie. Nu putem vorbi despre calitatea vieții ridicată, dacă noi suntem pe locul 11 într-un clasament național al nivelului de trai, în funcție de valoarea salariului mediu pe economie. În programul prezentat, împreună cu echipa, am încercat să arătăm că nu poți funcționa la un nivel ridicat de dezvoltare, dacă ai o verigă slabă în sistem. De aceea, am pus accent nu doar pe educație, sănătate, infrastructură, business, ci am mers chiar și până la a face o prioritate din pasiunile oamenilor, pentru că îmi pasă ca aceștia să se poată dezvolta armonios, într-un mediu înconjurător prietenos și cât mai puțin poluat. Da, avem nevoie de un Spital Județean modern, care să dispună de aparatură performantă și de personal calificat, dar și de programe de prevenție cu care să ajungem mai ales în acele zone aproape uitate. Vreau ca vizita la medic să fie ceva normal, nu un lux, ca acum. Da, avem nevoie de școli care să ofere condiții de învățare demne de anul 2020, fără toalete în fundul curții sau pereți care stau să cadă la primul cutremur. Da, este nevoie ca apa potabilă să ajungă în toate comunele, nu se poate să avem un grad atât de scăzut la racordurile la utilitățile care definesc condițiile normale de trai într-un stat membru UE. Da, e nevoie ca agricultorii să simtă un sprijin real din partea autorităților, să existe un dialog constructiv permanent, pe care vreau să-l promovez la nivelul întregului mediu de afaceri constănțean. Da, e nevoie de drumuri asfaltate, de canalizare, de un sistem de management integrat al deșeurilor. E nevoie de atât de multe, încât aș putea vorbi la nesfârșit despre toate cele care nu s-au făcut în toți acești ani, proiecte care trebuie să fie imediat urgentate.



"Nu ne mai permitem să vedem copii care merg flămânzi la culcare și nici să avem un județ ocolit de investitori din cauză că îi e teamă să dezvolte proiecte majore!"


.

-Spuneți că, în premieră, Constanța va avea un parc industrial.


- Eu i-aș întreba pe cei care până azi au condus județul de ce nu avem deja măcar un parc industrial, dar sigur aș rămâne doar cu întrebarea. Când incompetența și neputința își dau mâna, vedem ce se întâmplă de 20 de ani încoace. Suntem cu mult în urma unor județe ca Brașov, Cluj, Timișoara, Iași, zone în care administrațiile locale au știut cum să valorifice potențialul și să-i atragă pe investitori. Suntem centru universitar, avem licee de prestigiu, dar ne pleacă tinerii din cauza lipsei de oportunități. Nu se mai poate continua în această direcție decât dacă vrem să ne afundăm și mai mult în sărăcie. Un parc industrial înseamnă locuri de muncă, investiții în infrastructură, dezvoltare și inovație, exact ceea ce azi îi lipsește județului nostru. E timpul ca și Constanța să devină atractivă pentru investitorii internaționali, așa cum alte județe sunt deja.



- Ați luat la pas comunele. Cum arată județul, nu din poze și vorbe, ci real, în teren?


- Groaznic, dar nu mă mai mir! Știam asta de ani, căci sunt în permanență conectat la realitățile județene prin prisma activităților din mediul privat de care mă ocup. Totuși, situația pare a fi din ce în ce mai dezastruoasă de la an la an. Unde s-a făcut, nu s-a făcut altceva decât o scurtă spoială ca să ia ochii, mai ales în prag de alegeri. Oamenii sunt săraci, copiii se culcă flămânzi și nu au acces la educație, avem o rată a abandonului școlar mult prea mare. Nu s-a făcut nimic pentru familiile din mediile defavorizate pentru că PSD mereu a văzut în acestea o masă de manevră, i-a convenit. Nu, mie ÎMI PASĂ de bunăstarea fiecărui cetățean, iar acolo unde sunt probleme, facem tot posibilul pentru a găsi o soluție. Aplic acest mecanism în business, unde provocările te țin mereu în alertă și pregătit să le răspunzi cu soluții concrete, nu cu vorbe sau promisiuni.



- Cum vedeți cooperarea cu primarii din județ?


- Până acum, politica PSD a fost să susțină primarii PSD, iar ceilalți să se descurce. Eu nu voi fi un astfel de președinte de CJ. Nu, eu doresc să fiu un partener de dialog pentru toți primarii, indiferent de culoarea politică. Cred mult în ideea de parteneriat și îmi doresc ca în mine, fiecare primar să găsească un sprijin. Nu ne mai permitem să avem discrepanțe majore între comune, iar asta doar din cauza unor orgolii politice care fac, în primul rând, rău locuitorilor județului nostru. În aceste alegeri, PNL este singura soluție și singura forță politică ce poate învinge PSD!



"E timpul ca și Constanța să devină atractivă pentru investitorii internaționali, așa cum alte județe sunt deja! E timpul să acționăm, să venim cu soluții concrete, nu doar cu vorbe și promisiuni!"


- Ce facem cu turismul?

- Iarăși, lipsa unei strategii în direcția promovării județului, din punct de vedere turistic, ne face să funcționăm la o capacitate mult redusă față de ceea ce am putea face. PNL a manifestat deja deschidere și către grupurile de minorități care posedă un patrimoniu cultural-artistic de invidiat, în acest sens fiind semnat un parteneriat interetnic. Constanța nu trebuie să mai fie văzută doar ca o destinație turistică sezonieră, iar acest lucru este posibil numai dacă avem o strategie coerentă, care să aibă în vedere un circuit turistic bine pus la punct, atractiv pentru cei care vor să vină să viziteze Constanța, ca județ, tot timpul anului.

- Cu dumneavoastră președinte al Consiliului Județean, unde vedeți Constanța în următorii 4 ani?

- Constanța trebuie să fie imediat după București, ca nivel de trai și calitate a vieții. Trebuie să transforme fiecare statistică negativă într-una pozitivă. Incluziunea socială trebuie să devină o prioritate, pentru că oamenii au fost neglijați prea multă vreme. Vreau să avem acel centru multifuncțional de care persoanele cu dizabilități au atâta nevoie, proiect care bate pasul pe loc de doi ani. Evident, îmi doresc un județ care să fie arătat, promovat ca exemplu pozitiv și de bune practici pentru alții. Vă asigur că ne vom revedea peste patru ani, cu bilanțul în față și Constanța va arăta din ce în ce mai bine. Nu putem face peste noapte ceea ce nu au făcut alții în 20 de ani, însă sunt garanția cuvântului și a responsabilității. Datoria mea este să construiesc un județ de care să ne mândrim!


Pagina a fost generata in 0.2706 secunde