Deși PUZ-ul stațiunii a fost suspendat de ministerul condus de Udrea,

Mazăre insistă cu ridicarea construcțiilor în Mamaia

6055
Mazăre insistă cu ridicarea construcțiilor în Mamaia - 56b0c56224a8c424c5e626abede66022.jpg
Mazăre nu renunță la ideea de a ridica noi și noi construcții în Mamaia, stațiune oricum sufocată de betoane și în care spațiul verde s-a diminuat de la an la an. Astfel, edilul-șef al Constanței a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că Primăria a atacat în instanță actul prin care Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al stațiunii Mamaia a fost suspendat de Inspectoratul de Stat în Construcții din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, condus de Elena Udrea. Reamintim că, urmare a suspendării acestui PUZ, municipalitatea nu mai poate emite nicio autorizație de construcție. Întrebat care este soarta parcărilor pe care administrația publică locală urma să le realizeze în Mamaia în contextul în care ministrul Udrea nu mai permite ridicarea niciunei construcții în stațiune, Mazăre a declarat nonșalant că a eliberat autorizații de construcție pentru parcări chiar dacă Udrea a dat "interzis" la astfel de acțiuni. Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului a explicat, cu aproximativ trei săptămâni în urmă, la Constanța, că în Mamaia "s-a construit destul" și că s-a construit haotic, iar că, pe viitor, autoritățile trebuie să fie foarte atente la regimul de înălțime și gradul de ocupare al terenului. De altfel, așa cum a specificat Udrea, aceste aspecte au determinat Ministerul Turismului că nu dea avizul pentru PUZ-ul stațiunii. Elena Udrea preciza tot atunci și că, în opinia ministerului, "stațiunea Mamaia trebuie încă să ofere turiștilor posibilitatea de relaxare" și că "nu trebuie să fie o aglomerare urbană". Nu mai puțin important este că șeful MDRT atrăgea atenția asupra faptului că, dacă în stațiune se va mai construi în același ritm ca până acum, turiștii nu vor mai putea nici măcar să se scalde în mare. Cu toate acestea, Elena Udrea preciza că PUZ-ului i se pot aduce, de către Consiliul Local Municipal Constanța, o serie de modificări, astfel încât viziunea administrației Mazăre și cea a Ministerului asupra stațiunii să coincidă, iar planul de urbanism să primească avizul. Despre eventualitatea acestei negocieri, Mazăre a comentat, ieri, că nici nu se gândește la așa ceva și, mai mult decât atât, el a revenit la termenii de argou preferați: "Nu mai construim nimic! Locuri de muncă, canci! Venituri, canci!".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2819 secunde