Marcel Ciolacu: „PSD va merge singur la alegerile parlamentare”

160
Marcel Ciolacu: „PSD va merge singur la alegerile parlamentare” - marcelciolacu233-1600195221.jpg

Articole de la același autor

PSD va candida singur la alegerile parlamentare din acest an, nu va face alianţe, a declarat, ieri, preşedintele partidului, Marcel Ciolacu.

„Am discutat cu colegii mei în ceea ce priveşte alianţele politice şi am luat hotărârea, fiind ultima zi în care pot fi înscrise la Biroul Electoral Central acorduri de alianţe politice, ca PSD să meargă singur la aceste alegeri parlamentare. Foarte mult a înclinat faptul că nu am avut nicio alianţă electorală pentru alegerile locale. După cum ştiţi, din Consiliul Politic Naţional fac parte, pe lângă preşedinţii de organizaţii, şi primarii de mari municipii şi preşedinţii de consilii judeţene, ei aflându-se în bătălii locale cu celelalte formaţiuni politice în judeţele pe care le reprezintă, şi cred că acest lucru a înclinat foarte mult, fiind adversari politici atât cu Pro România, cât şi cu ALDE, cât şi cu PPUSL”, a spus Ciolacu la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al partidului.

El a adăugat că social-democraţii vor încerca să discute cu ceilalţi lideri politici alianţe post electorale.

„Am anunţat şi am primit votul colegilor mei pentru o alianţă post electorală locală cu Pro România pentru a creiona viitoarele majorităţi în interesul cetăţenilor la consiliile judeţene şi consiliile locale”, a afirmat el. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5062 secunde