Marcel Ciolacu: "Este nevoie de un pact pentru sănătate pe care toate partidele să îl asume ferm"

Vineri, 23 Octombrie 2020
180
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că este nevoie rapid de un pact pentru sănătate, pe care toate partidele să şi-l asume ferm, iar şeful statului trebuie să cheme urgent toate partidele la consultări, alături de cei mai buni specialişti pe sănătate.

„S-a ajuns prea departe! Suntem la limita unui dezastru sanitar! România nu-şi mai permite un preşedinte care, în permanenţă, să divizeze societatea, să împartă românii în buni şi răi, în peneliştii buni şi restul, toţi ceilalţi, răi şi vinovaţi. Iohannis trebuie să renunţe la aura de ‘Otto cel Mare’ şi să cheme urgent toate partidele la consultări, alături de cei mai buni specialişti pe sănătate pe care îi are România. Este nevoie rapid de un pact pentru sănătate, pe care toate partidele să şi-l asume ferm”, a scris Ciolacu, vineri, pe Facebook.

El susţine că este nevoie să pună rapid capăt haosului care a cuprins sistemul de sănătate.

„Viaţa oamenilor trebuie salvată, nu ignorată. Pentru că, după alegeri, domnule Iohannis, pentru mulţi dintre români va fi deja prea târziu”, a mai scris el.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2236 secunde