"Mă așteptam ca Victor Ponta să ia mai mult!"

693
8

Articole de la același autor

Primul tur al alegerilor pentru funcția de președinte al României s-a încheiat cu victoria candidatului PSD, Victor Ponta, care a obținut cel mai mare scor pe țară. Drept urmare, al doilea tur al alegerilor prezidențiale va avea loc la data de 16 noiembrie, iar lupta se va da între primii doi clasați: Victor Ponta și Klaus Iohannis.

Chiar dacă, pentru prima dată, PSD a ieșit câștigător în județul Constanța, există și primari social-democrați care au fost surprinși de scorul obținut în localitățile pe care le administrează.

La alegerile de duminică, Alianța electorală PSD-UNPR-PC, prin candidatul lor Victor Ponta, a obținut cel mai mic scor din județ chiar într-o localitate păstorită de un social-democrat. Mai exact, este vorba despre orașul Eforie, acolo unde primar este Ovidiu Brăiloiu.

În urma centralizării voturilor de la Eforie, a reieșit că Victor Ponta a obținut doar 28,23%, fiind devansat de Klaus Iohannis, care a obținut 37,51%. Voturi au mai luat la Eforie și Elena Udrea (11,24%), Monica Macovei (6,20%), Corneliu Vadim Tudor (4,98%), Călin Popescu Tăriceanu (4,34%) și Dan Diaconescu (3,96%). În ceea ce pri-vește procentul prezenței la vot în localitatea Eforie, acesta a fost de 56,96.

Revenind la faptul că Victor Ponta a luat cel mai mic scor din județ într-o localitate cu primar de la PSD, Ovidiu Brăiloiu spune că nu se aștepta la un asemenea rezultat.

"În Eforie, a fost dintotdeauna un vot pestriț dacă pot să spun așa. Știam că se votează foarte diferit, însă mă așteptam ca Victor Ponta să ia mai mult. Mă gândeam că locuitorii vor ține cont că, până acum, cu alte guverne nu primeam mai nimic, dar acum, de când este Victor Ponta premier, am început să dăm drumul la lucrări, la faleză, la promenadă, la parc, însă am impresia că lumea nu este informată suficient. Poate fi de vină și modul în care a fost organizată campania, cred că nu s-a mediatizat suficient, pentru că materialele informative au ajuns destul de târziu la noi și nu a mai fost suficient timp de informare", a spus primarul Ovidiu Brăiloiu.

El a mai adăugat că are și unele suspiciuni legate de votanți, ținând cont că au votat foarte mulți pe liste suplimentare.

"Am unele suspiciuni. Mi-a atras atenția faptul că pe listele suplimentare au votat 600 de persoane, în condițiile în care nu este sezon estival să zici că au fost turiști", a mai adăugat edilul.

Cu toate acestea, Brăiloiu spune că pentru turul al doilea va exista o mobilizare mai mare și speră ca în acest fel Victor Ponta să obțină un scor de 50%, asta și dacă oamenii vor fi convinși să iasă mai mulți la vot.

"De data aceasta, vom merge din casă în casă să le explicăm celor din Eforie care sunt avantajele și dezavantajele dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis. Sperăm să mobilizăm mai multă lume să iasă la votare și, implicit, Victor Ponta să obțină un scor la noi în oraș de 50%", a mai declarat primarul Ovidiu Brăiloiu. 

Comentează știrea

europeanu
6 noiembrie 2014
sunt mandru de Eforie

pai hotul de brailoiu crede ca toata lumea e proasta si uita repede.Asteptam sa-l vedem in tandem cu mazare la Poarta Alba.Acolo unde o sa-i primeasca cu bratele deschise bolnaviorul de spondiloza de intersectie,nicusor.

un alegător
6 noiembrie 2014
Șarpele

De la ce partid e viceprimarul Șerban din Eforie?!?

lectii de viata
6 noiembrie 2014
de la cine trebuie

...Si uite asa,acest individ,primar peste UN SAT,a pimit o lectie de la proprii locuitori.O lectie insotita de o mare palma si rusine.Bravo eforienilor,BARAVO LOCUITORILOR DIN EFORIE .

B
6 noiembrie 2014
Baa

Te-ai gasit si tu sa vorbesti acum. Tu ai facut foarte multe pentru Eforie. Esti o putoare Pana acum nu ai iesit deloc sa te lauzi cu realizari si proiecte si acum hop si eu. Pune osul la munca si capul sa gandeasca

Eforian
6 noiembrie 2014
La turul 2 vor fi si mai putine voturi pt Ponta la Eforie

....sunt sigur de asta. Ce? l-a luat la suturi sefimea pentru rezultatul prost si a iesit si el sa dea explicatii??? doar asa il mai vede omul, altfel nu se vede, nu se aude in Eforie. Rusine!

puturosul
6 noiembrie 2014
de serviciu

A aparut puturosul de serviciu sa vorbeasca.Normal ca locuitorii din Eforie nu voteaza ponta,cand stiu ce putoare le conduce comunitatea.Esti un mare puturos.Lenesul satului.

PUZ A 290/1
12 noiembrie 2014
Sanctiune

Oamenii te-au sactionat pe dumneata dle primar nu pe Ponta! Ti-ai batut joc de oameni si de partidul din care faci parte deopotriva. Minti si furi de ani de zile!

sabine
18 ianuarie 2015
hahalera

ha ha ha ha ha ........ es tut mir leid..............

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6288 secunde