Ludovic Orban: "Miniștrii propuși sunt pregătiți de audieri"

440
Ludovic Orban:

Articole de la același autor

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, ieri, că miniștrii propuși sunt pregătiți de audierile din comisiile parlamentare, menționând că le-a solicitat acestora să se ducă la ministere pentru a solicita informații cu privire la situația concretă pe fiecare domeniu și să organizeze consultări ample cu societatea civilă.


El a spus că este obligația oricărui funcționar de a pune la dispoziția ministrului desemnat informațiile publice necesare pentru fundamentarea pozițiilor.


"Din momentul prezentării listei Guvernului, am anunțat public că fiecare candidat de ministru are un drum de parcurs. Sigur că ei sunt pregătiți, pentru că ei sunt oameni care cunosc problematica din domeniu, cunosc starea de fapt și au soluțiile pregătite și gata de a fi aplicate. În plus față de asta, le-am solicitat și deja aproape toți miniștri au făcut lucrul ăsta - să se ducă la ministere și în legătură, mai ales, cu secretarul general, cu funcționarii se afle chiar situația concretă, informații care nu au fost publice până în momentul de față, astfel încât să știe ce priorități suplimentare pot să apară datorită situației de fapt existente", a precizat Orban, citat de Agerpres, întrebat la Parlament dacă miniștrii propuși sunt pregătiți de audierile din comisiile de specialitate


Potrivit președintelui PNL, candidații la funcția de ministru organizează și o consultare "amplă" a societății civile și a experților din domeniul de activitate în care sunt propuși, pentru a fundamenta orice decizie, orice punct de vedere exprimat, în urma unor consultări cu societatea civilă - patronate, sindicate, asociații profesionale, astfel încât să se știe foarte clar că Guvernul PNL este deschis dialogului.


Orban a menționat că în unele ministere funcționarii au fost deschiși pentru a furniza datele necesare, iar în altele mai puțin.
"Nu vă dau exemple. Fiind ministru desemnat, este obligația oricărui funcționar din minister de a pune la dispoziția ministrului desemnat informațiile publice necesare pentru fundamentarea pozițiilor", a explicat el.


Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca audierile candidaților la funcția de ministru să aibă loc marți și miercuri, iar lunea viitoare să aibă loc plenul comun în care să se supună votului învestirea Guvernului Orban.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8207 secunde