Localitatea Mihail Kogălniceanu, în plină dezvoltare. Undă verde pentru construcţia oraşului militar

3369
Localitatea Mihail Kogălniceanu, în plină dezvoltare. Undă verde pentru construcţia oraşului militar - fondorasmilitar-1616007318.jpg

Articole de la același autor

Comuna Mihail Kogălniceanu va avea parte de o investiţie cum nu s-a mai văzut până în acest moment în Dobrogea. Oraşul Militar de la Mihail Kogălniceanu va găzdui aproximativ 10.000 de soldaţi americani, dar şi civili care vor lucra şi vor trăi în acest loc.

Construcţia oraşului militar va începe foarte curând şi acest lucru este posibil pentru că Ministerul Apărării a lansat licitaţia pentru achiziții.

Oraşul, care se va dezvolta în jurul bazei militare NATO se va întinde pe o suprafaţă de 2.200 de hectare, iar în acest moment autorităţile se ocupă de exproprieri. Cei care vor simți din plin efectele construirii acestui oraş sunt localnicii, pentru că preţurile terenurilor din zonă şi chiriile vor creşte considerabil.

Perimetrul este începând de la 720, partea de nord, până la şoseaua Tulcei, până în sud, paralel şi ajunge până la şoseaua naţională Constanța - Bucureşti, pe o suprafaţă de 2.200 de hectare. În prima fază, va fi modernizată infrastructura militară, licitația pentru achiziția lucrărilor fiind deja lansată.

„Creşte numărul de militari care vin în bază şi automat creşte valoarea terenurilor din Mihail Kogălniceanu”, a declarat primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu.

Oraşul care se va construi la Mihail Kogălniceanu va semăna foarte mult cu baza Ramstein din Germania, cea mai mare bază militară nord americană şi NATO din afara graniţelor SUA.

Și fostul secretar general al Guvernului României, Antonel Tănase, a anunţat construirea oraşului în jurul bazei militare de la Mihail Kogălniceanu pe pagina sa personală de Facebook.

„O veste bună în această zi ploioasă de primăvară este că România continuă să se dezvolte. Astfel, începe construcția orașului militar de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, unde vor trăi și vor munci peste 10.000 de soldați și civili. Investiția este de aproximativ 400 de milioane de Euro și se va întinde pe 2.200 de hectare. Licitația pentru achiziții a fost deja lansată, iar prima etapă a proiectului presupune dezvoltarea infrastructurii militare, apoi construcția de locuințe, birouri și alte clădiri.

În urma acestui proiect, baza NATO Kogălniceanu va semăna cu cea de la Ramstein, Germania, cea mai mare bază militară nord-americană și NATO din afara granițelor SUA” , a scris pe Facebook liberalul Antonel Tănase.

Americanii care vor locui în oraşul construit la Mihail Kogălniceanu vor avea la dispoziţie mai multe facilităţi care să îi ajute să îşi desfăşoare activitatea.

Investiția suportată din bugetul Ministerului Apărării se întinde pe 20 de ani. Baza Mihail Kogălniceanu adăpostește acum câteva sute de militari americani și piloți NATO implicați în misiunea de poliție aeriană deasupra Mării Negre. Locația a fost folosită pentru prima dată de trupele americane în 2003. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6153 secunde