Liviu Dragnea, vizită oficială în Israel

228
Liviu Dragnea,  vizită oficială în Israel - liviudragnea1-1524671861.jpg
Liviu Dragnea se află, în zilele de miercuri și joi, 25-26 aprilie, într-o vizită oficială în Israel, la invitația premierului israelian Benjamin Netanyahu. Liderul PSD este invitat în calitate de președinte al Camerei Deputaților, după cum o arată un memorandum adoptat de Biroul Permanent.

În cadrul vizitei, Dragnea va avea convorbiri cu premierul israelian, în contextul aniversării, în 2018, a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-israeliene, precum și a 70 de ani de la declararea independenței statului Israel. Conducerea Camerei Deputaților a aprobat suportarea cheltuielilor pentru transportul internațional, cazarea, diurna, asigurări de sănătate și contra accidentelor și a cadourilor simbolice, potrivit aceluiași memorandum.

Tot în aceste două zile se află într-o vizită oficială și premierul Viorica Dăncilă, la invitația premierului israelian. Deocamdată nu se știe dacă cei doi politicieni au plecat împreună.

Aceste vizite au loc în contextul în care, săptămâna trecută, Guvernul a adoptat un memorandum privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, măsură criticată dur de președintele Klaus Iohannis.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat joi seară că Guvernul a adoptat un memorandum prin care s-a decis mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, iar acest gest are "o valoare foarte mare pentru administrația americană", deoarece România este al doilea stat după SUA care face acest lucru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4608 secunde