Lia Olguța Vasilescu:

"Liviu Dragnea poate părăsi funcția de președinte doar în urma unui Congres PSD"

373

Articole de la același autor

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, ieri, că Liviu Dragnea poate să părăsească funcția de președinte al PSD doar în urma unui Congres, subliniind că niciun scandal nu face bine partidului.

Aceasta a afirmat, în legătură cu acuzațiile pe care primarul capitalei i le-a adus președintelui PSD, că este posibil să fie blocaje în privința unor proiecte, dar refuză să creadă că ar fi puse de cineva din conducerea partidului.

"Liviu Dragnea poate să părăsească funcția de președinte al partidului doar în urma unui Congres. Deocamdată, noi avem în statut următoarea prevedere, și suntem cred singurul partid din România care are această prevedere: președintele este votat de toți membrii partidului, toți se prezintă la urne și votează președintele. Când a candidat Liviu Dragnea a avut trei candidați și data viitoare poate să candideze Liviu Dragnea și să iasă sau să nu iasă. Dar lucrurile astea se fac într-un cadru organizat și este bine să rămânem într-un cadru organizat, pentru că suntem partidul de guvernare al României, și nu face bine niciun scandal, nu ne face bine că nu ne spălăm rufele în familie, că se fac acuzații de multe ori nefondate. Și eu am fost primar și am fost foarte ajutată de Liviu Dragnea. Dacă nu era el nu se făcea stadionul de la Craiova. Înțeleg că este foarte posibil să fie astfel de blocaje, dar în niciun caz nu cred că sunt puse de cineva din conducerea partidului, refuz să cred acest lucru", a explicat Olguța Vasilescu, în cadrul unui interviu realizat la Antena 3.

Ea consideră că reproșurile nu trebuie făcute în public și că, în opinia sa, miniștrii ar trebui să iasă să spună dacă într-adevăr au fost blocaje.

"Mie îmi place foarte mult să mă exprim în interiorul partidului când am ceva de spus și mi-am susținut de fiecare dată punctul de vedere cu tărie, chiar dacă i-a nemulțumit pe liderii partidului, toți. Niciunul dintre noi nu este perfect, toate lucrurile astea trebuie să ni le spunem între noi, dar din punctul meu de vedere nu cred că trebuie spuse în public, cel puțin nu într-o manieră care să ducă la rupturi iremediabile și, mai mult decât atât, cred că avem obligația să spunem adevărul, ăla care este.

Sunt multe lucruri de care Gabriela Firea se lovește ca primar, dar cred că toate lucrurile astea trebuie discutate între noi și cred că miniștrii au obligația să iasă mâine sau poimâine să spună dacă au fost într-adevăr blocaje, pentru că Partidul Social Democrat este un partid al primarilor, pentru noi este foarte important ca primarii să câștige alegerile, nu mai vorbesc de Primăria Capitalei, care este perla coroanei. Eu nu cred că este cineva nebun în PSD, indiferent cum se cheamă el și indiferent ce funcție are, ca să blocheze un primar, pentru că în funcție de rezultatele primarului se câștigă sau nu se câștigă alegerile generale, adică guvernarea", a mai precizat ministrul Muncii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 Septembrie 2018
Stire din Politică-Administrație : DEMISIE DE ULTIMĂ ORĂ ÎN PSD!
Pagina a fost generata in 0.4063 secunde