Liviu Dragnea: Filialele care m-au contestat au datoria să liniștească organizațiile

Miercuri, 26 Septembrie 2018
217
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a reafirmat că șefii de filiale care l-au contestat nu vor fi schimbați din funcții, în schimb este de datoria acestora să liniștească organizațiile.

Întrebat, ieri, dacă s-a discutat în partid despre înlocuirea unor șefi de filiale, eventual a celor care s-au arătat nemulțumiți, Dragnea a spus că nu.

"Nu s-a discutat în partid, am spus-o și la începutul Biroului Permanent Național, am discutat și cu colegii în BPN și i-am rugat cu toată prietenia și cu toată dragostea să nu se mai lase influențați de aceste minciuni care apar pe surse. Nu există niciun fel de intenție sau acțiune generată de mine sau altcineva de care eu să știu de a tulbura o organizație sau alta. În schimb, ce le-am spus colegilor mei - să înțeleagă că unii dintre cei care au susținut acea inițiativă (n.r. - scrisoarea deschisă) au produs într-adevăr tulburări foarte mari în organizațiile respective - în unele mai mari, în altele mai mici -, dar au produs. Și este obligația lor să liniștească organizațiile și să-i facă pe toți colegii să redevină o organizație bine structurată și unită. Nu eu am tulburat acele organizații, deci este obligația lor, ca șefi de organizații, să facă acest lucru. În schimb, de la mine, discuții în partid nu există pentru astfel de măsuri", a declarat liderul PSD la Parlament, citat de Agerpres.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2754 secunde