Liviu Dragnea: Documentul pentru punerea sub acuzare pentru înaltă trădare a lui Klaus Iohannis e gata

Luni, 06 August 2018
231
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că documentul pentru punerea sub acuzare a președintelui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare este finalizat, dar că încă PSD și ALDE nu au luat o decizie în această privință, scrie romaniatv.net



Liviu Dragnea a spus că "niște colegi" au lucrat la acest document, că știa despre acest lucru și că documentul este gata, dar că încă nu s-a luat o decizie. Liderul PSD a spus că nici cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu încă nu a discutat pentru a lua o decizie.

Dragnea a susținut însă că există multe elemente pentru care Klaus Iohannis poate fi acuzat de înaltă trădare. "Sunt multe acțiuni ale lui Iohannis care pot îmbrăca forma trădării. Nu mi-aș dori să ajung acolo, dar nu e imposibil. Sunt acțiuni care au adus deservicii României", a spus liderul PSD.

Conform articolului 96 din Constituție, Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare. Propunerea de punere sub acuzare poate fi inițiată de majoritatea deputaților și senatorilor și se aduce, neîntârziat, la cunoștință Președintelui României pentru a putea da explicații cu privire la faptele ce i se impută. De la data punerii sub acuzare și până la data demiterii Președintele este suspendat de drept. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție. Președintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea a mai spus că Iohannis nu poate da nimănui nici lecții de morală, nici lecții de anticorupție, referindu-se la banii pe care șeful statului i-ar fi câștigat ilegal din închirierea unei case la Sibiu și ar trebui să îi returneze. "Klaus Iohannis nu poate da nimănui nici lecții de morală, nici lecții de anticorupție. Nimănui nu poate. Ca să discutăm foarte clar. Statul român așteaptă de câțiva ani de zile să primească câteva sute de mii de lei sau de euro, mi se pare, de la familia Iohannis, iar el trebuie să răspundă pe partea penală, după ce a răspuns pe partea civilă. De fapt, pe partea civilă n-a răspuns, pentru că n-a dat banii", a afirmat Dragnea. În această chestiune, președintele PSD a menționat că șeful statului poate fi anchetat. "Constituția spune că nu poate fi trimis în judecată, nu că nu poate fi anchetat", a mai spus Liviu Dragnea.



Pagina a fost generata in 0.3893 secunde