Liberalul Emil Boc: „Nu am și nici nu îmi doresc o funcție în PNL”

Miercuri, 20 Ianuarie 2021
340
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, marţi, că nu îşi doreşte o funcţie în PNL, iar un congres statutar reprezintă momentul pentru a se discuta instituţional ce trebuie făcut cu partidul, până atunci liberalii având nevoie stringent de performanţă în actul de guvernare.

„Nu am nicio funcţie în PNL şi nici nu-mi doresc o funcţie în PNL, ca să fie lucrurile acestea foarte clare şi ferme. În privinţa dezbaterilor, bun, PNL este un partid viu, dinamic, până la un punct acest lucru este firesc. Cele exprimate de colegii mei au reprezentat puncte de vedere din interior exprimate în exterior şi eu consider că, până la un punct, precizarea acestor lucruri este firească, dar continuarea acestor lucruri mi se pare nefirească. Cred că dezbaterea trebuie să rămână de aici înainte în partid, vom avea un Congres când el va fi organizat, potrivit statutului. La acel Congres sper să fie o competiţie între programe politice şi mai puţin între persoane, pentru că PNL de programe politice are nevoie, care, evident, să fie susţinute de persoane credibile", a afirmat Emil Boc, la Digi24.

El a susţinut că PNL are nevoie şi de Rareş Bogdan şi de Ludovic Orban şi de Robert Sighiartău şi de alţi colegi.

„De toţi avem nevoie în PNL, pentru că toţi formăm o echipă, iar cei care vor merge la Congres vor stabili locul fiecăruia, după programul şi proiectul politic pe care îl susţine. În concluzie, consider că acum avem o nevoie de o performanţă în actul de guvernare, acest lucru este stringent, fundamental pentru PNL - performanţă în actul de guvernare. Problemele noastre interne, ok, au fost punctate, lucrurile acestea şi în interior s-au dezbătut, dar, acum, continuând aceste lucruri în fiecare zi, acest lucru mi se pare ineficient şi neproductiv pentru PNL şi cred că vom găsi şi vom avea înţelepciunea necesară să ne concentrăm pe actul de guvernare. Să trecem bugetul cât mai repede prin Parlament, să continuăm parteneriatul cu preşedintele României în interes public şi să avem un succes în actul de guvernare. Aceasta este părerea mea, a unui om care nu are nicio funcţie şi nu doreşte nicio funcţie în PNL”, a explicat fostul premier.

Întrebat dacă preşedintele PNL, Ludovic Orban, ar trebui schimbat, el a răspuns: „Repet, aceste lucruri nu se discută decât la Congres”.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.4949 secunde