Liberalul Dan Vîlceanu: „Vrem revenirea USR-PLUS în coaliție”

185
Liberalii propun USR să voteze pentru moment un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă, iar apoi să înceapă negocieri pentru o refacere a coaliției și o revenire la guvernare, alături de PNL și UDMR, a partidului condus de Dacian Cioloș, dar păstrând același premier. Propunerea a fost făcută de Dan Vîlceanu, secretar general al PNL. El a explicat că rațiunea unui astfel de demers ar fi că împăcarea dintre USR și PNL cere timp, iar țara nu poate să stea fără un guvern cu puteri depline.

„Important e ca România să aibă un guvern cât mai repede și am luat toate variantele posibile. Oamenii nu mai știu ce să înțeleagă. E ca la nebuni. Am avut o coaliție funcțională și ne-am trezit dintr-odată că cineva face o moțiune de cenzură din interiorul coaliției și dă jos guvernul la 12.000 de cazuri pe zi. Acum sunt 20.000 de cazuri pe zi”, a arătat Dan Vîlceanu.

„Toți am vorbit despre refacerea coaliției, însă nu poți să refaci coaliția câtă vreme personalizezi fiecare discuție. Este aproape o obsesie la USR: Cîțu, Cîțu, Cîțu. Nu pot vorbi altceva. Deci, nu poți să refaci coaliția până nu depersonalizezi. Ok, am înțeles, USR nu-l mai vrea pe Cîțu. Nicolae Ciucă! Votați-l! Și nici cu Nicolae Ciucă înțeleg că nu e bine, că acum vor în coaliție. Sincer, nu mai înțelegi”, a continuat el. 



Pagina a fost generata in 0.773 secunde