Liberalii nu susţin proiectul iniţiat de USR-PLUS. „Nu suntem de acord cu ziua liberă”

Luni, 17 Mai 2021, 22:02
414
Liberalii nu susţin proiectul de lege iniţiat de USR-PLUS privind acordarea unei zile libere pentru cei care se vaccinează anti-COVID-19, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban.

„Nu s-a discutat la nivelul coaliţiei, nu face parte din strategia de vaccinare, o strategie care este stabilită la nivel guvernamental, noi am încurajat companiile să se implice în procesul de vaccinare şi foarte multe companii au arătat responsabilitate, au îndemnat angajaţii şi au organizat în condiţii exemplare procesul de vaccinare. Cred că strategia de vaccinare care a fost stabilită de Guvern şi care este implementată trebuie să rămână în continuare strategia de vaccinare şi, ca atare, nu avem niciun fel de obligaţie de a susţine un proiect de lege al unor parteneri care nu au discutat cu noi, nici la nivel guvernamental şi care, din punctul meu de vedere, excede cadrul strategiei de vaccinare care este stabilită la nivel guvernamental. Se creează o discriminare între cei care s-au vaccinat până acum şi cei care urmează să se vaccineze ca să primească o zi liberă sau o zi liberă la şcoală sau o zi liberă pentru părintele care îşi duce copilul la vaccinare”, a explicat Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL. 



Pagina a fost generata in 0.4085 secunde