Liberalii au trimis-o acasă! Nicoleta Bercaru, eliberată din funcția de director al Centrului "Teodor Burada"
2226
Articole de la același autor
Iese cu scântei la ședința Consiliului Local? Spații verzi, scoase la vânzare, în Constanța
27 Mai 2020
Senatorul Ștefan Mihu, interpelare pentru ministrul Afacerilor Externe. "Ce strategie politică are România?"
13 Mai 2020
Centrul istoric al Constanței, reabilitat cu fonduri europene. "Suntem cu ochii pe voi!"
01 Iunie 2020
Consilierii județeni au aprobat, în urmă cu puțin timp, proiectul de hotărâre ce viza eliberarea din funcție a directorului general interimar al Centrului Cultural Județean Constanța "Teodor Burada", Nicoleta Bercaru. Proiectul a fost inițiat de consilierii județeni liberali care au invocat că numirea în funcție ar fi fost ilegală.
Reamintim că prof. Nicoleta Bercaru a fost numită director interimar al Centrului Cultural Județean "Teodor Burada" din Constanța în urmă cu o lună. Decizia a fost votată în ședința ordinară de la sfârșitul lunii mai a Consiliului Județean Constanța, la propunerea președintelui CJC, Marius Horia Țuțuianu.
"Voi fi interimar pentru următoarele trei luni, până la organizarea concursului. Vizez includerea instituției în cât mai multe proiecte, deoarece cultura este foarte ofertantă. Știu că așteptările sunt mari și este o provocare pentru mine acest pas nou", declara, la timpul respectiv, pentru "Cuget Liber", Nicoleta Bercaru.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 30 Mai 2020
Sâmbătă, 30 Mai 2020
Marţi, 19 Mai 2020
Marţi, 29 Octombrie 2019
Luni, 10 Decembrie 2018
Sâmbătă, 27 Octombrie 2018
Sâmbătă, 13 Octombrie 2018
Marţi, 12 Septembrie 2017
Vineri, 07 Aprilie 2017