Legea ANI a trecut de Senat, cameră decizională

241
Legea ANI a fost votată, ieri, de plenul Senatului, reunit în ședință extraordinară, notează HotNews.ro. Documentul a fost adoptat cu 78 de voturi "pentru", o abținere și niciun vot "împotrivă". În cursul zilei de ieri, premierul Emil Boc a declarat că "legea ANI este o lege a României și în favoarea transparenței declarării averilor demnitarilor", adăugând că este vorba despre "o lege ce nu aparține unui partid sau Guvernului, ci țării".
Senatul este cameră decizională în ceea ce privește această lege.
Documentul a fost adoptat și cu voturile senatorilor liberali, care au anunțat că o vor sprijini, deși "e cam neconstituțională".
Înainte de ședința de ieri, reprezentanții PSD+PC au anunțat că nu vor vota proiectul legislativ, iar senatorul UDMR Gyorgy Frunda a spus că nu va participa la dezbatere și vot în semn de protest față de presiunile exercitate asupra senatorilor de președintele Traian Băsescu și de unii membri ai Guvernului.
PDL nu a fost de acord cu raportul propus de Comisia juridică, cea care i-a eliminat din categoria persoanelor supuse controlului averilor pe liderii de sindicat. Comisiile juridică și pentru drepturile omului din Senat au dat, marțea trecută, raport favorabil la Legea ANI în forma votată de Camera Deputaților, eliminând însă liderii sindicali din sfera de aplicabilitate a actului normativ, anunța atunci Mediafax. Decizia a fost luată cu 9 voturi "pentru" și 7 abțineri.
Deputații au adoptat lunea trecută Legea de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Integritate, în sesiune extraordinară, cu 204 votu-ri "pentru", 2 voturi "împotrivă" (liberalii Tudor Chiuariu și Mihăiță Calimente) și 2 abțineri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6091 secunde