Premierul Sorin Grindeanu:

"Legea achizițiilor publice va fi modificată pentru a debloca administrațiile locale"

243

Articole de la același autor

Premierul Sorin Grindeanu a anunțat, ieri, că Legea achizițiilor publice va fi modificată în cel mai scurt timp, pentru a debloca activitatea administrațiilor locale. 


"Legea achizițiilor publice e o chestiune care e obligatoriu să fie rezolvată și va fi în perioada imediat următoare, pentru că blochează administrațiile locale. Când vrei să schimbi robinetul la un calorifer și îți câștigă cineva la Mioveni să vină furnizorul de la Botoșani - nu se poate lucrul ăsta. Reprezentanții de la Ministerul Finanțelor, care sunt cam doi-trei în fiecare județ, trebuie să meargă la fiecare unitate administrativ-teritorială să fie parte a acelor comisii. Trei oameni nu au cum să acopere un întreg județ și toate licitațiile și toate achizițiile publice", a spus premierul. 


Grindeanu a subliniat că modificările vor fi făcute în concordanță cu recomandările Comisiei Europene. 


"Avem un prim draft pe schimbarea legii achizițiilor publice. Într-un mod e simplu, nu că vrem să facem lucruri care să nu fie în concordanță cu ce ne cere Comisia Europeană. E un grup de lucru în coordonarea secretarului general al Guvernului și e aproape finalizată această lege", a spus prim-ministrul. 


El s-a declarat, totodată, un susținător al descentralizării, reamintind că, în urmă cu o lună, a fost aprobată Stra-tegia națională de descentralizare. 


De asemenea, premierul a anunțat că a fost finalizat și Codul administrativ, care ar urma să fie adoptat până la finalul actualei sesiuni parlamentare, apreciind că trebuie să se renunțe la situația actuală, în care prefecții și șefii de deconcentrate trebuie să pună în aplicare programul de guvernare, dar nu pot fi membri ai partidului care formează Guvernul.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.471 secunde