Laura Codruta Kovesi, audiată marți în comisia LIBE din PE pentru funcția de procuror-șef european

103
Laura Codruta Kovesi, audiată marți în comisia LIBE din PE pentru funcția de procuror-șef european - kovesi92638100-1551084691.jpg

Articole recomandate

Laura Codruța Kovesi va fi audiată marți, 26 februarie, în comisia LIBE din Parlamentul European pentru funcția de procuror-șef european. Potrivit președintelui Comisiei LIBE, Claude Moraes, fiecare candidat va fi audiat timp de 75 de minute.


Audierea celor trei candidați va avea loc în ședința Comisia LIBE cu participarea Comisiei CONT, marți, 26 februarie, între orele 15.30-19.15.

Audierea fiecărui candidat va dura 75 de minute, începând cu declarația candidatului urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri a membrilor LIBE (două treimi din timpul alocat) și a membrilor CONT (o treime din timpul alocat).

Grupurile politice pot distribui timpul alocat în aceste două intervale de timp (fiecare întrebare și răspuns va dura 3 minute: un minut pentru întrebare și două minute pentru răspuns).

După audiere, coordonatorii LIBE vor avea o ședință pe 27 februarie pentru deliberările cu privire la candidați. După negocieri, un singur candidat va fi propus votului plenului Parlamentului European, care va lua decizia prin majoritate absolută.

Procurorul Jean-François Bohnert, din Franța, s-a clasat pe primul loc în urma votului reprezentanților permanenți ai statelor în Consiliul Uniunii Europene privind desemnarea procurorului-șef european, au afirmat surse citate de site-ul de știri New Europe, fiind urmat de Laura Codruța Kovesi, din România, și de germanul Andres Ritter.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0978 secunde