Peste 3.000 de specii de plante, unele dintre ele rare, precum și o colecție de peste 250 de cactuși există în grădina botanică de la Balcic, una dintre cele mai importante din Europa. O replică mai mică a grădinii botanice din Balcic va fi amenajată pe malul lacului Techirghiol. Grație proiectului derulat de Consiliul local, "Arta grădinăritului transfrontalier la Marea Neagră", Techirghiol își va schimba fața.
Dacă până nu demult, Techirghiol era asociat doar cu sănătatea, de anul viitor stațiunea va atrage nu numai turiști români, dar și străini pentru activitățile de agrement. Primarul Adrian Stan și-a propus să vină în întâmpinarea localnicilor și turiștilor cu o ofertă bogată. În câțiva ani, edilul dorește ca fața stațiunii să fie schimbată, oamenii să vină în zonă pentru această "bijuterie". Amplasată pe malul lacului, grădina va fi un colț de relaxare și încântare pentru toți cei care îi vor trece pragul. "Grădina se va întinde pe o suprafață de aproape trei hec-tare și va avea o seră de 500 mp pentru plante exotice, un lac artificial, o cascadă... Cu perspectivă la lac, proiectul realizat din fonduri europene va include locuri de promenadă, un spațiu special amenajat pentru evenimente culturale, alei, pergole. Aproximativ 200 de soiuri vegetale de arbori și arbuști decorativi, plante perene și exotice se vor găsi în grădina de la Techirghiol ", a declarat primarul orașului Adrian Stan.
Proiectul, finalizat în 2016
Valoarea proiectului este de peste 1,5 milioane euro, bani proveniți din fonduri europene, și va fi finalizat în anul 2016. Proiectul "Arta grădinăritului transfrontalier la Marea Neagră" este realizat în colaborare cu Grădina Botanică din Balcic, având ca parteneri Universitatea "Ovidius" Constanța, Centrul Cultural "Palatul din Balcic", Universitatea "Sofia" și Primăria Balcic. Aceste fonduri vor fi utilizate atât la amenajarea Grădinii Botanice din Techirghiol, cât și pentru modernizarea Grădinii Botanice de la Castelul Reginei Maria, din Balcic.
Va concura cu stațiunile balneare europene, la capitolul agrement
Grădina Botanică va include și o seră pentru plante exotice, care trebuie să fie prevăzută cu facilități pentru cercetare - laboratoare. De asemenea, va exista o alee pietonală adiacentă unei piste pentru bicicliști pe întreaga lungime a zonei, paralelă cu malul lacului la o distanță de 10-20 m față de lac. Zona de parcare va fi amenajată în imediata apropiere a zonei de acces în Grădina Botanică și va avea o capacitate de 67 locuri. Vor fi realizate alei, bănci, pergole, sistem de iluminat, astfel încât să creeze avantajul de a vizualiza cu ușurință partea exterioară a grădinii, zonele de vegetație din interiorul grădinii, lacul artificial prevăzut cu plante acvatice.
Primarul Adrian Stan speră ca această investiție să atragă cu cel puțin 15 la sută mai mulți turiști decât în anii trecuți. Pentru că proiectul este foarte complex, autoritățile locale au fost nevoite să prelun-gească perioada de implementare, de la 18 luni inițial la 27 de luni.