Klaus Iohannis: Ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro din fonduri europene

256
Klaus Iohannis: Ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro din fonduri europene - ptc4mczoptq0mczoyxnopta4otjmnzay-1600882066.jpg
Președintele Klaus Iohannis avertizează că România riscă să piardă, pe de o parte, fonduri europene în valoare de 3 miliarde de euro și, pe de altă parte, să aibă probleme de finanțare în cazul scăderii ratingului. Totul din cauza rectificării bugetare adoptate de Parlament, care prevede creșterea pensiilor cu 40%, în loc de 14%, cât prevăzuse Guvernul, potrivit Digi24.


„Există nu doar avertismente, există discuții extrem de serioase cu înalți responsabili din Comisia Europeană, care ne-au spus franc: dacă această rectificare aprobată în Parlament intră în vigoare, ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro din fonduri europene pentru că încălcăm mai multe prevederi ale tratatelor. Este o posibilitate”, a spus Iohannis.


„De asemenea, agențiile de rating cu siguranță vor schimba ratingul de țară în mult mai rău, în condițiile în care aceste cheltuieli imense ar fi operate, nemaivorbind de faptul că pentru aceste cheltuieli pur și simplu nu există bani”, a adăugat el.


„Dați-vă seama ce se întâmplă dacă se blochează miliarde europene, ratingul de țară va fi retrogradat și noi nici nu mai avem de unde să luăm bani, fiindcă la un rating prost nu mai vine nimeni să dea bani. Este un scenariu pe care l-aș numi de groază. Oricât ne-am dori aceste creșteri, ele vor putea fi făcute doar după ce ieșim din această criză economică și stabilizăm finanțele țării”, a mai spus președintele.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7202 secunde