Klaus Iohannis: În momentul acesta nu luăm în calcul amânarea alegerilor

175
Klaus Iohannis: În momentul acesta nu luăm în calcul amânarea alegerilor - 1-1604423050.jpg
Experţii nu sunt de părere că se impune amânarea alegerilor parlamentare din decembrie, din cauza pandemiei COVID-19, a afirmat marţi, preşedintele Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.


El a dat, în acest context, exemplul alegerilor prezidenţiale din SUA, care au loc marţi.
 
"În momentul acesta nu luăm în calcul amânarea alegerilor şi experţii nu sunt de părere că se impune amânarea alegerilor. Putem să vedem şi în lume ce se întâmplă. Chiar astăzi, după cum am spus, au loc alegeri în Statele Unite ale Americii, o ţară mult mai greu lovită de pandemie, din păcate, decât am avut situaţia în România", a spus şeful statului.


Iohannis a afirmat că evoluţia pandemiei trebuie văzută în ansamblu.


"Nu putem să ne legăm de un anumit număr, ci trebuie să vedem evoluţia în întreg şi să luăm acele măsuri care permit controlul extinderii pandemiei şi atunci cu siguranţă şi alegerile vor fi posibile", a punctat Iohannis.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6377 secunde