Klaus Iohannis a discutat, în Serbia, despre reforme și cooperare

82
Klaus Iohannis a discutat, în Serbia, despre reforme și cooperare - cespuneiohannisklaus1-1437127927.jpg

Articole de la același autor

Președintele Parlamentului Republicii Serbia, Maja Gojkovic, l-a informat pe președintele României, Klaus Iohannis, aflat într-o vizită oficială la Belgrad, despre activitățile legislativului sârb și procesul de reforme din Serbia, informează Tanjug. Maja Gojkovic a subliniat că Serbia se angajează să continue progresele pe calea spre UE și a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat de România în procesul de integrare europeană.

Președintele Parlamentului de la Belgrad și oaspetele său au discutat, de asemenea, probleme legate de îmbunătățirea cooperării în regiunea Balcanilor de Vest.

Potrivit Agerpres, cei doi lideri au fost de acord că relațiile dintre Serbia și România sunt bune, dar au menționat că există posibilitatea de a intensifica această cooperare între cele două țări. 


Președintele Klaus Iohannis a subliniat că este extrem de important pentru cooperarea bilaterală să se intensifice legăturile în domeniile economiei, schimburilor de bunuri, energiei și infrastructurii, mai scrie Tanjug.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0377 secunde