Ionuţ Stroe: „Relaţia dintre organizaţiile de tineret şi Guvern este stabilă”

185
Ionuţ Stroe: „Relaţia dintre organizaţiile de tineret şi Guvern este stabilă” - stroedeclaratie-1606244899.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a subliniat că, prin formatul creat prin Consiliul Naţional pentru Tineret, relaţia dintre aceste organizaţii şi Guvern este aşezată într-un cadru stabil, predictibil, transparent.

„Este, dacă vreţi, rodul unei politici pe care am început-o în această primăvară, în raport cu interesele şi aspiraţiile dumneavoastră legitime, de altfel. Sunt sigur că ştiţi deja temele pe care le vom dezbate împreună cu guvernul în acest mediu pe care astăzi îl oficializăm, că vorbim de o nouă Lege a tineretului, că vorbim de o nouă Strategie Naţională pentru Tineret 2021-2027, fie că vorbim de adaptarea, de exemplu, a şcolii la piaţa forţei de muncă şi, bineînţeles, şi apoi, adaptarea pieţei forţei de muncă la noile forme de angajare a tinerilor, la soluţii pentru modernizarea educaţiei, la modernizarea programelor de finanţare ale statului pentru tineri şi multe alte lucruri care, practic, vor genera acest dialog pe care, vă spun sincer, nu mi-l doresc a-l purta doar la nivel central. Ar fi extraordinar dacă am putea să introducem acest mecanism decizional şi de consultare până la nivelul autorităţilor locale. Toate comunităţile, până la urmă, au nevoie de aportul vostru şi evident că puteţi contribui la acest lucru în această formă de dialog. Fiţi creativi, fiţi activi, luptaţi, negociaţi, poate, chiar cu instituţiile, pentru interesele voastre şi bineînţeles, pentru generaţia dumneavoastră”, a declarat Ionuţ Stroe, marţi, la Consiliul Naţional pentru Tineret.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5418 secunde