Iohannis: "Voi solicita premierului Orban să revină asupra așa-zisului acord cu BOR"

263
Iohannis:
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că în cadrul întâlnirii de la Cotroceni va solicita premierului Orban și ministrului de Interne să revină asupra acordului MAI - BOR privind distribuirea Luminii Sfinte în noaptea de Înviere.


Declarații LIVE TEXT ale președintelui Iohannis:


- Din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare. Avem de ieri până azi 20 de persoane care au murit, avem 340 de persoane în plus infectate. Nici vorbă de relaxare.


- Ca să fie foarte, foarte clar și poate că mesajul meu nu a ajuns la toată lumea. Cuvântul de ordine e "Stați acasă!". E regretabil să observăm că cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa pare că se întâmplă cu un așa-zis acord între MAI și BOR.


- Nu e cazul să ne relaxăm. Explicațiile au fost prea optimiste.


În cadrul acestei ședinte, voi solicita premierului și ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească altă formulă.


- Stați acasă, altfel, după sărbători vom avea înmormântări.


Iohannis va avea miercuri, la Palatul Cotroceni, o ședință cu membri ai Guvernului privind măsurile care se impun în contextul prelungirii stării de urgență.


La această ședință, care va avea loc la ora 12.30, vor participa prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Finanțelor Publice, Vasile Cîțu, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.


Potrivit anunțului făcut de Președinție, Iohannis va susține o declarație de presă și la finalul ședinței.


Klaus Iohannis a semnat marți decretul privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României cu 30 de zile.


Tot marți, ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela a anunțat un acord cu Patriarhia Română privind distribuirea Luminii Sfinte de către angajați MAI și voluntari în noaptea de Înviere.


Sursa: Pro TV


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6884 secunde