Iohannis: Instituțiile statului trebuie să le redea românilor încrederea pentru a se întoarce acasă

98
Iohannis: Instituțiile statului trebuie să le redea românilor încrederea pentru a se întoarce acasă - kla-1527409158.jpg
Președintele Klaus Iohannis spune, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, că instituțiile statului trebuie să redea încrederea cetățenilor, pentru că numai în acest fel cei plecați din țară vor fi convinși să se întoarcă.


"Instituțiile statului român au datoria să redea încredere românilor de pretutindeni în țara lor. Doar astfel, românii pot reveni acasă pentru a-și pune în slujba comunității toate aptitudinile, mentalitatea înnoită și experiența dobândită în străinătate, care pot astfel contribui la dezvoltarea unei Românii puternice", se arată în mesajul președintelui.


Iohannis mai afirmă că, în acest an al Centenarului, românii se află în fața mai multor provocări: "Sunt tot mai potrivite spusele marelui Nicolae Titulescu: «Nu se poate ca ceea ce a conceput mintea românească, ca ceea ce a simțit inima românească, să nu poată înfăptui energia românească. »"




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9568 secunde