Ioan Oltean: "Mă gândesc să nu mai candidez"

97
Ioan Oltean:

Articole de la același autor

Deputatul Ioan Oltean, copreședinte al PNL Bistrița-Năsăud, a declarat, azi, într-o conferință de presă, că se gândește să nu mai candideze anul viitor pentru un nou mandat de parlamentar.

"Nu vă ascund că există și o asemenea gândire. Nu este o decizie luată în privința aceasta, dar, dat fiind modul în care a evoluat viața politică românească în ultimul timp, nu vă ascund că există în mintea mea și o asemenea alternativă. Dar toate la timpul lor. Deocamdată sunt ferm hotărât, alături de colegii mei și de copreședintele Stelian Dolha, să pregătim județul pentru alegerile locale și să le câștigăm. Și vă asigur că le vom câștiga la nivelul județului Bistrița-Năsăud, în ciuda celor 85% dintre primari care astăzi figurează în evidențele PSD", a spus Oltean, citat de Agerpres.

Întrebat care este motivul pentru care, în ultimele luni, a preferat să nu mai susțină conferințe de presă, Ioan Oltean a spus că decizia are legătură atât cu dorința de a-și lăsa colegii să "iasă în față", cât și cu faptul în luna iunie fusese chemat la audieri de către DNA. Ioan Oltean este deputat în Parlamentul României încă din anul 1990, în prezent aflându-se la cel de-al șaselea mandat. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 09 Septembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : PNL nu-l vrea pe Sârbu la Curtea de Conturi
Duminică, 06 Septembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : PNL cere demisia lui Oprescu
Sâmbătă, 05 Septembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : Fost lider PNL, OMORÂT DE SOCRU!
Pagina a fost generata in 0.4939 secunde