"Interpelare" către Primăria Municipiului Constanța

546
În urma articolelor apărute atât în presa centrală, cât și în presa locală, privind încheierea unor contracte de publicitate dintre Primăria Constanța și agențiile de publicitate Telegraf Advertising SRL și Soti Cable Neptun SRL (în perioada 2007-2009), în valoare totală de 1.800.000 de euro, ziarul "Cuget liber" s-a adresat, în scris, Primăriei Municipiului Constan-ța, pentru a obține mai multe informații pe acest subiect.
În baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, am înregistrat ieri, 20 august, la sediul Primăriei, o adresă în care am solicitat să se precizeze și să se prezinte toate Hotărârile Consiliului Local Municipal Constanța care au autorizat încheierea contractelor de publicitate dintre Primăria Constanța și Soti Cable Neptun SRL, precum și cu Telegraf Advertising SRL.
De asemenea, am luat în calcul și varianta ca Primăria să fi inclus aceste cheltuieli în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2008 sau pentru anul 2009. Astfel, am cerut reprezentanților Primăriei să ne arate care este capitolul în care au fost prinse cheltuielile pentru realizarea unor astfel de servicii.
Așa cum am mai arătat și zilele trecute, și SC Confort Urban SRL a încheiat în luna martie a acestui an un contract de aproximativ 100.000 de euro tot cu Soti Cable Neptun "pentru servicii de mediatizare a lucrărilor de drumuri prin intermediul unei agenții de publicitate", deși nu era prevăzută nicio sumă pentru astfel de mediatizări în bugetul rectificat pe anul 2009. Așadar, am solicitat Primăriei Constanța să precizeze și să prezinte Hotărârile Consiliului Local Municipal Constanța care au autorizat încheierea contractelor de publicitate dintre SC Confort Urban SRL și Soti Cable Neptun.
Potrivit legii 544/2001, art. 7, alin. (1), "autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile".
La același articol, se mai precizează că "refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile de la primirea petițiilor".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6996 secunde