Călin Popescu-Tăriceanu, după ședința coaliției:

"În cazul modificării Codurilor, vom merge pe calea dezbaterii parlamentare"

171
Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, ieri, că nu a discutat cu partenerii de coaliție, în cadrul unei ședințe pe care a avut-o în cursul zilei, despre modificarea Codurilor penale prin ordonanță de urgență, ci se va merge exclusiv pe calea dezbaterii parlamentare.

"Nu am discutat de niciun fel de ordonanță de urgență pe modificarea Codurilor. Vom merge exclusiv pe calea dezbaterii parlamentare", a spus Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

El a precizat că modificările respective nu vor fi făcute nici prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament și că soluția dezbaterii parlamentare e agreată și de PSD.

"Avem o experiență tristă. Abia astăzi (n.r. - ieri) va veni în Senat de la Camera Deputaților Legea 317. De la adoptarea lor (n.r. - a modificărilor la Legile Justiției) în Parlament s-a încercat și s-a reușit amânarea punerii lor în aplicare cu toate tertipurile posibile și imposibile. Ne așteptăm și la celelalte și atunci, sigur, ne punem întrebarea: până la urmă, majoritatea parlamentară, în spiritul democratic al funcționării Parlamentului, de ce mai este necesară? Va trebui să facem sesiune extraordinară ca să putem încheia prioritățile legislative", a adăugat Tăriceanu.

La ședința coaliției, au mai participat liderul PSD, Liviu Dragnea, și premierul Viorica Dăncilă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2162 secunde