Ilie Floroiu, consilier personal al primarului: „Nu am crezut că Decebal Făgădău va pierde alegerile!”

Joi, 08 Octombrie 2020
2169
A trecut ceva timp de la alegerile locale ce au avut loc la 27 septembrie şi, totuşi, sunt persoane cărora nici acum nu le vine să creadă că edilul Decebal Făgădău a pierdut competiţia. La acest moment, edilul Decebal Făgădău este încă în funcţie până ce va fi validat mandatul primarului ales, în speţă, Vergil Chiţac, procedură ce urmează să se finalizeze cât de curând.

Fostul mare atlet al Constanţei şi al României, Ilie Floroiu, este consilier pe probleme legate de sport al primarului încă în funcție al Municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.

Acesta nu a demisionat așa cum se vehicula în spațiul public, dar potrivit legii, contractul acestuia va înceta odată cu încheierea mandatului edilului Decebal Făgădău.

Fostul mare sportiv a vorbit pentru „Cuget Liber” despre acest aspect.

„Sunt consilierul primarului Decebal Făgădău, însă contractul este valabil pentru perioada mandatului său. Nu ştiu ce se va întâmpla şi nici nu m-am gândit ce voi face în continuare. Nu am discutat cu nimeni nimic. Eu îmi doresc ca proiectele pe parte sportivă începute de primarul Decebal Făgădău să continue pentru că sunt unele foarte importante. Foarte multe formaţiuni sportive au beneficiat de ajutorul primăriei. Altfel, acestea nu ar fi rezistat sau dacă rezistau nu aveau performanţe. Speranţa fiecărui constănţean este de a continua proiectele. Va veni vremea când îmi voi spune public punctul de vedere, dar momentan aştept ca noul primar să se instaleze. Vom vedea pe ce linie vom merge, nu trebuie să gândim negativ. Vă spun sincer că nu am crezut faptul că Decebal Făgădău va pierde alegerile, dar asta este. Majoritatea a învins minoritatea. Viaţa merge înainte cu speranţa că proiectele pe linie sportivă vor continua” , a declarat Ilie Floroiu.

Un proiect important demarat în Municipiul Constanţa este construirea Sălii Polivalente.

Ilie Floroiu speră ca această construcţie să continue şi să nu existe persoane din actuala conducere a primăriei care să perturbe lucrările şi să încerce să oprească proiectul.

„Sala Polivalentă face parte dintr-un proiect început pe vremea mandatului lui Decebal Făgădău. Nu cred că cineva poate să pună beţe în roate. Va fi sala Constanţei, nu avem cum să ne faultăm singuri. Proiectul va mai dura şi se va opri doar la finalizare. Nu are nicio legătură faptul că Decebal Făgădău nu mai este primar cu construcţia Sălii Polivalente. Nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva!” , a mai spus Ilie Floroiu.



Pagina a fost generata in 0.4012 secunde