Guvernul Orban a picat! Remus Pricopie, propus premier

257
Guvernul Orban a picat! Remus Pricopie, propus premier - remuspricopie-1580943737.jpg

Articole de la același autor

Guvernul Orban a picat, ieri, la doar trei luni de la instalare. Moțiunea de cenzură a fost adoptată de parlamentari cu 261 de voturi "pentru", adică  cu 28 mai multe decât erau necesare pentru a trece.


În acest context, ulterior, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că îl va propune pentru funcția de premier pe Remus Pricopie, susținut și de Pro România.


"Am avut o discuție cu Victor Ponta și am decis să mergem împreună cu o singură nominalizare la Cotroceni, în persoana lui Remus Pricopie", a spus Ciolacu la Digi24.


Potrivit lui Ciolacu, Remus Pricopie, rectorul SNSPA, fost ministru în Guvernul Ponta, este "un ministru foarte bun, absolvent Fulbright, un proeuropean și un proamerican convins", adăugând că, dacă va fi desemnat de președintele Klaus Iohannis, Remus Pricopie o să facă un guvern foarte bun.


La rândul său, Victor Ponta a afirmat că Remus Pricopie este o persoană cu experiență administrativă.


"Am discutat cu domnul Ciolacu, am spus că nu propunem nici de la Pro România, nici de la PSD. O persoană de centru-stânga, suficient de europeană, suficient de modernă, cu o experiență administrativă, a fost un ministru foarte bun Remus și este un rector foarte bun, împotriva căruia domnul Iohannis nu cred că are nimic. E un om care nu e nici din echipa lui Dragnea, nu e nici ciumă roșie", a spus Victor Ponta.


El a arătat că liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, nu și-a formulat un punct de vedere în legătură cu această propunere, însă nu are nimic de obiectat împotriva lui Remus Pricopie. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3318 secunde