Guvernul a găsit soluția! Primarii pot lua împrumuturi pentru finalizarea proiectelor

168
Guvernul a găsit soluția! Primarii pot lua împrumuturi pentru finalizarea proiectelor - guvernulagasitsolutiaprimariipot-1458846384.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a luat, ieri, unele măsuri în scopul asigurării finanțării necesare administrației publice locale să finalizeze, până la 30 iunie 2016, proiectele finanțate prin Programul Operațional Regional 2007-2013 și Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013.


Drept urmare, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate de Guvern, unitățile administrativ-teritoriale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară pot solicita în cursul anului 2016 contractarea de împrumuturi de la Trezorerie, din venituri din privatizare, în limita sumei de 400 de milioane de lei, pentru finalizarea unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile. 


Împrumuturile se acordă pentru finalizarea proiectelor cu valoare individuală de maximum cinci milioane euro pentru care au fost încheiate acte adiționale cu termen de finalizare până la 30 iunie 2016. 


Măsurile au fost luate de Guvern în condițiile în care nefinalizarea acestor proiecte ar determina restituirea către Comisia Europeană a sumelor deja decontate în cadrul proiectelor în perioada de eligibilitate a programului, respectiv până la 31 decembrie 2015. 


Împrumuturile din Trezorerie se acordă pe o perioadă de maximum 20 de ani cu o rată a dobânzii egală cu ROBOR la trei luni plus trei puncte procentuale. Rambursarea împrumutului se efectuează în tranșe trimestriale egale, iar dobânda se calculează lunar și se plătește trimestrial.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5719 secunde