Gigi Chiru a început campania pentru demiterea primarului Radu Mazăre

1851
16

Președintele PDL Constanța, Gigi Chiru, a început, ieri, procedurile de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum care să ducă la demiterea primarului municipiului Constanța, Radu Mazăre.

Gigi Chiru s-a prezentat, ieri, la Primăria Constanța, la ora 11.00, când a expirat ultimatumul dat lui Radu Mazăre în ceea ce privește prezentarea demisiei. Chiru nu a fost, însă, lăsat să urce în biroul primarului, secretarele de la intrare sfătuindu-l să facă o cerere pentru a afla informațiile dorite deoarece edilul Constanței nu se afla la muncă.
"Probabil este pe plajă cu zmeul, așa cum ne-a obișnuit. Vara stă pe plajele din Constanța, iarna pe cele din Brazilia. Este ușor de constatat faptul că modul în care domnul primar se comportă, total nepotrivit cu funcția pe care o are, este generat de beția de putere, dumnealui permițându-și să transforme orașul în propria-i moșie, iar bugetul local în propria-i vacă de muls. Este momentul să tragem o linie și să constatăm caracterul de saltimbanc al primarului ce îi permite acestuia să-și asume responsabilitatea rezolvării problemelor cu care se confruntă comunitatea", a spus Chiru, subliniind că Mazăre e obișnuit să paseze responsabilitatea către alte persoane.
Gigi Chiru a purtat în permanență cu el o clepsidră, pe care era scris: "Joi-1.09.2011 H. 11.00 S-A SCURS TIMPUL".
Șeful PDL a fost însoțit de mai mulți susținători care purtau pancarte cu mesaje de genul "Salvați zona peninsulară", "Salvați strada Traian", "Salvați parcurile", "Respect pentru pensionari".
Șeful filialei PDL Constanța a spus că speră să strângă 70.000 de semnături pentru organizarea unui referendum care să vizeze demiterea primarului Radu Mazăre și că această campania va dura atât cât va fi nevoie.
Primul care a semnat această listă a fost chiar Gigi Chiru, fiind urmat de prefectul județului Constanța, Claudiu Iorga Palaz.
"Am auzit de acest mic miting din fața Primăriei Constanța și am coborât de la Prefectură pentru a semna lista cu organizarea referendumului", a spus Claudiu Iorga Palaz.
Prefectul l-a felicitat pe șeful PDL Constanța pentru acest demers și i-a urat succes în acțiunea lui, menționând că și el, în calitate de prefect, a făcut mai multe plângeri penale împotriva primarului Radu Mazăre, care nu a respectat legea în diverse împrejurări.



Comentează știrea

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Silviu
2 septembrie 2011
Chiru va castiga primaria

Chiru chiar este persoana care poate ajunge primarul Constanti, un municipiu slab reprezentat de Mazare

Be, se scu-mpira toate
2 septembrie 2011
Bai Chirule

Ce sa fac cu tine primar? Tu nu ai fost in stare sa pui un sef la inspectoraul in constructii, atat te baga in seama Bucurestiul. Ti l-au trimis pachet si tot ce ai putut sa faci a fost sa te faci ca ghiocelul si sa spui "sa traiti"! Crezi ca de asa ceva am nevoie? :)

geo
2 septembrie 2011
unde strangeti semnaturile ?

unde se strang semnaturile, ca vreau sa-l dau jos pe mazare!!! puteti sa ne dati o locatie, ca nu este scris in articolas, sau este secret ? "ziaristilor" a enspea putere in ...

tavi
2 septembrie 2011
chiru primar

gigi chiru primar. toata lumea voteaza chiru sa scapal d Pastaie Drogatu!

Constanteanca din Faleza Nord
2 septembrie 2011
Jos cu saltimbancul Mazare

Locuiesc in Faleza Nord si la mine in bloc cred ca peste 90% dintre vecini de-abia asteapta sa scape de Mazare. Acelasi lucru il aud si de la ceilalti vecini din cartier.Faleza Nord este pornita tare de tot impotriva primarului Mazare si a acolitilor sai,mai ales dupa ce s-au dat terenuri in cartier in mod abuziv,terenuri pe care s-au construit/se construiesc blocuri inalte, la 2-3 metri de blocurile si casele in care locuim de zeci de ani.Unde putem semna pentru demiterea lui Mazare?Jos cu saltimbancul!Vrem civilizatie in Constanta.Cei care il pupati in fund si il laudati pentru "realizarile marete",mai iesiti un pic din orasul asta infect,sa vedeti cum arata alte orase,multe de cateva ori mai mici decat Constanta...

X-Man
2 septembrie 2011
vot 2012

La anul, toata lumea la vot, sa scapam de Mazare si Constantinescu. Constanta este un oras mort, inchis, controlat de mafioti. Cit ii mai suportam, toti ne plangem, dar la vot stam ascunsi ca fricosii!

Tanati Gina
2 septembrie 2011
Succes!

Succes!

nae
2 septembrie 2011
ptr. chiru

vrei sa distrugi tu constanta cum a distrus BASE romania???????

rex
2 septembrie 2011
pt. pct. 8

Stai linistit, constantenii nu sunt toti imbecili ca sa voteze asemenea lichele cameleonice (vor sa pacaleasca pe prosti cu schimbarea culorii).Tara nu duce lipsa de dobitoci, dar majoritatea au mintea la ei si nu vom permite acestoc CANALII sa mai fie majoritari in parlament.

constantean
2 septembrie 2011
succes

Bravo domnule CHIRU asa da ,da-ti dovada de perseverenta si de seriozitate,in sfarsit cineva capabil sa se lupte cu administratia Mazare - Constantinescu.Sa treceti pt semnaturi prin toate cartierele. Mult succes

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4381 secunde