Geoană e obligat să intre în silentio stampa pentru șase luni

314
"Mircea Geoană a acceptat ca timp de șase luni să nu mai aibă poziții publice față de PSD", a declarat ieri președintele partidului social-democrat, Victor Ponta, informează HotNews.ro. "Dacă va face declarații vizavi de PSD și de mine, va pleca din partid", a completat Ponta.
La rândul său, Geoană a declarat, citat de Mediafax, că nu a fost sancționat de conducerea PSD și că este vorba despre "o anumită coerență în comunicarea publică a partidului", lucru pe care îl va respecta. Biroul Permanent Național al PSD a luat în discuție situația tensionată existentă în ultima perioadă între Ponta și Geoană.
La finalul ședinței de ieri, Victor Ponta a explicat că PSD-ul nu poate avea "două volane, două direcții" și că "dacă domnul Geoană va încălca această decizie, vor urma sancțiuni, inclusiv excluderea din partid". "Dacă va face declarații vizavi de PSD și de mine, va pleca din partid", a adăugat el.
În plus, liderul social-democrat a precizat și că PSD nu va face "nicio cerere de revocare a dânsului (n.r. - a lui Mircea Geoană) din funcția de președinte al Senatului".
Duminică seară, Liviu Dragnea a declarat că fostul lider al partidului, Mircea Geoană, nu mai poate continua să vorbească împotriva PSD din calitatea de membru al PSD și că luni, la BPN, această "problemă" va fi "tranșată". Dragnea a spus că PSD a devenit "în acest moment, un partid ordonat, bine condus și structurat", care "nu mai poate accepta ieșiri în decor" ale foștilor lideri, indiferent cine ar fi ei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8425 secunde