GALERIE FOTO / UPDATE. Pro România își lansează candidatul la Primăria Constanța

Miercuri, 22 Ianuarie 2020
533

Articole de la acelaşi autor

În aceste momente, la Hotelul Ibis din Constanța, se desfășoară întâlnirea organizațiilor PRO România din Regiunea de Sud-Est. La eveniment sunt prezenți mai mulții reprezentanți ai partidului dar și președintele Pro România, Victor Ponta.
"La Mulți Ani! Nu mă așteptam să veniți în număr atât de mare. Le mulțumesc tuturor colegilor din Constanța care au organizat această întâlnire. Vreau să mulțumesc tuturor celor care în 2019 au avut încredere la alegerile pentru Parlamentul European. Am obținut 600 de mii de voturi, două mandate de europarlamentar, unul foarte bun pentru Corina Crețu. La prezidențiale am avut un candidat cu care am obținut un scor bun", a declarat Victor Ponta la începutul discursului.
"Voi fi alături de voi. Pot veni de mai multe ori ca să îi sprijin pe candidații noștri la primărie. Structura locală este cea mai importantă și vă rog să o luați în serios. Nu am facut PRO România ca să ma întorc la PSD. Nu susținem nici PNL. Ei fac exact ce au făcut cei de la PSD. La Constanța nu se pune problema să îi ajutăm pe alții. Ne batem pentru noi. Candidații noștri trebuie să aibă un proiect bun. Vreau să vă rog să fiți foarte deschiși. Vreau să candideze oameni cu experiență, dar si oameni care nu au candidat niciodată. Am făcut PRO România pentru viitor, nu pentru trecut. Nu știu să vă spun dacă vor fi alegeri într-un tur sau două. Noi ne dorim alegeri în două tururi. Este mare nevoie de PRO România pentru că doar noi facem opoziție. Guvernare nu face nimeni. PNL nu știe să guverneze. Au vrut să scape de PSD și atât. PNL sunt răi, pentru că nu au fost pregătiți să vină la guvernare" a mai declarat președintele partidului, Victor Ponta.
A luat cuvântul și deputatul Mircea Dobre: "Vreau să mulțumesc tuturor colegilor care sunt aici. Îi mulțumesc lui Victor Ponta că mi-a dat șansa să candidez la Primăria Constanța."
Mircea Dobre: Este momentul potrivit să candidez la Primăria Constanța. Este o responsabilitate foarte mare. În 2016 am fost șeful de campanie al actualului primar. În Constanța avem doua monumente ale incompetentei. Cazinoul și Primaria.

Mircea Dobre: Vă mulțumesc mult și cred că este momentul ca PRO România Constanța să demonstreze că este o echipă unită.



Răzvan Filipescu, candidat la președinția CJC: Am constatat că trăim intr-un județ posomorât, deși poziția geo-strategica a orașului nostru este una favorabilă. Sunt discrepanțe majore în ceea ce privește nivelul de trai în județ. Ar trebui să ne ocupăm mai mult de extinderea și mosernizarea Spitalului Județean. Observam un județ în care există foarte multe probleme de mediu. Gropi de gunoi, drumuri neasfaltate și așa mai departe. Vom încerca să punem in practică un program cu proiecte pragmatice. S-a terminat cu câștigarea alegerilor cu pungi de zahăr si sticle de ulei. Va mulțumesc!



Victor Ponta: Constanța are un potențial mare față de alte orașe. Constanța are autostradă, are port, are universitate. Mare pacat că acest oraș nu s-a dezvoltat. E nevoie de oameni care să înțeleagă conceptul de oraș modern. Dacă nu ai un spital, o școală, drumuri și alte lucruri de acest gen, degeaba vorbim de alte chestiuni.

 



Pagina a fost generata in 0.3223 secunde