Potrivit presei bulgare,

Franța a deportat în Bulgaria etnici turci, nu romi

276
Primul grup de imigranți deportat de Franța în Bulgaria vineri seară a fost constituit din etnici turci, nu țigani, așa cum se prevedea inițial, transmite Novinite, citând relatări din presa bulgară, informează HotNews.ro. Franța a expulzat vineri 13 cetățeni bulgari ce locuiau ilegal pe teritoriul său, afirmând că aceștia au depășit cele 90 de zile de ședere permise în mod legal.
Autoritățile bulgare au afirmat că nu vor divulga numele celor 13 persoane deportate din Franța. "În afară de încălcarea administrativă a perioadei de ședere, acești oameni nu au comis nicio altă infracțiune și nu există niciun motiv să le dezvăluim numele", au afirmat reprezentanții poliției.
Un al doilea grup de 11 persoane va ajunge în Bulgaria pe 25 august, iar alți nouă sunt programați să plece din Franța pe 10 septembrie.
"Atâta timp cât măsurile nu includ deportarea forțată sau încălcarea drepturilor cetățenilor bulgari, facem tot ce putem pentru a coopera cu autoritățile franceze. Acestea sunt măsuri care s-au implementat și înainte", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomației de la Sofia, Vessela Cherneva.
Deportarea țiganilor din Franța a fost făcută după ce președintele Nicolas Sarkozy a solicitat luarea de măsuri împotriva comunităților care locuiesc în tabere construite ilegal pe teritoriul francez. Oficialii de la Paris susțin că țiganii, majoritatea provenind din Bulgaria și România, părăsesc Franța "în mod voluntar", primind câte o compensație, respectiv 300 de euro pentru un adult și 100 de euro pentru un copil. Circa 850 de persoane vor părăsi Franța până la sfârșitul lunii august.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8641 secunde