Exclus din PSD, numit șef de campanie la Pro România!

401
Exclus din PSD, numit șef de campanie la Pro România! - exclusdinpsdmarianneacsu-1550001785.jpg

Articole de la același autor

Partidul lui Victor Ponta adună pe zi ce trece tot mai mulți social-democrați nemulțumiți de modul în care Liviu Dragnea conduce PSD. Așa se face că, recent, și fostul secretar general al PSD, Marian Neacșu, s-a înscris în Pro România. El a precizat că va coordona campania formațiunii pentru alegerile europarlamentare din luna mai și că sloganul său este "mai puține vorbe și mai multă muncă". 


La rândul lui, liderul Pro România, Victor Ponta, a anunțat, ieri, că fostul secretar general al PSD Marian Neacșu va conduce campania pentru alegerile europarlamentare a partidului Pro România. 


"Astăzi (n.r. - ieri), toată ziua, ne-am concentrat pe partea de organizare a alegerilor europarlamentare. De aceea și pe domnul Marian Neacșu astăzi l-am anunțat șef al campaniei", a precizat liderul Pro România, în cadrul unei emisiuni la TVR 1.

Ponta a confirmat astfel faptul că Marian Neacșu, exclus din PSD la finele anului trecut, a trecut la Pro România. 


Fostul premier a reiterat, în acest context, că deși nume importante din rândul social-democraților, precum Ioan Rus și Mihai Tudose, s-au alăturat Pro România, nu își dorește ca partidul pe care îl conduce să fie o replică a PSD.

"Nu îmi doresc ca Pro România să fie un PSD mai mic", a spus Victor Ponta. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4482 secunde