Eugen Teodorovici și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al PSD
Articole recomandate
Horia Constantinescu, despre PSD Constanţa: "Cred că m-am făcut înţeles că nu am venit să lupt împotriva Organizaţiei"
17 Aprilie 2024
Este oficial! Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC ca să intre în campania electorală
15 Aprilie 2024
Tribunalul Constanța: Luni vor fi desemnați președinții birourilor electorale de circumscripție și locțiitorilor acestora
14 Aprilie 2024
Eugen Teodorovici anunță că în cursul zilei de vineri și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat, potrivit Agerpres.
"Mi-am depus azi candidatura pentru funcția de președinte al PSD, în condițiile prevăzute de actualul statut validat de Tribunalul București, pentru că am ales să particip la orice competiție electorală fundamentată pe aceleași reguli. Fac apel la responsabilitatea tuturor membrilor PSD care vor participa la congres, indiferent de funcția pe care o ocupă în partid și de organizația județeană de care aparțin, să înțeleagă că PSD nu are nevoie, în special în situația actuală, să se prezinte în fața electoratului cu un simulacru de alegeri, cu oameni ascunși în spatele unor liste și, mai ales, cu riscul participării unui singur candidat și care să fie ales, eventual, cu unanimitate de voturi, ca în vremurile pe care le speram apuse", a scris Teodorovici pe pagina sa de Facebook.
El spune că nu vrea să valideze alegerea "în mod nestatutar și nedemocratic a unui președinte PSD".
"Cu atât mai mult, nu voi valida alegerea unui președinte printr-un simulacru de alegeri, atunci când regulile se schimbă în timpul jocului tocmai pentru a diminua șansele altor potențiali candidați sau a le anula pe cele ale candidaților care ar putea să se decidă în ultimul moment", mai scrie Eugen Teodorovici.
Pe 30 iulie, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, declara că în ședința Comitetului Executiv Național al partidului s-a aprobat declanșarea procedurilor interne pentru congres. El adăuga că pentru organizarea acestui congres a fost luată în calcul data de 22 august, dar rămâne de văzut dacă va fi posibil acest lucru.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 07 August 2020
Vineri, 07 August 2020
Vineri, 07 August 2020
Vineri, 07 August 2020
Vineri, 07 August 2020
Vineri, 07 August 2020
Vineri, 07 August 2020
Joi, 06 August 2020
Joi, 06 August 2020
Joi, 06 August 2020
Joi, 06 August 2020