Emil Boc atacă dur conducerea PNL: „Am fost umiliți”

198
Emil Boc atacă dur conducerea PNL: „Am fost umiliți” - bocatac-1614886701.jpg

Articole de la același autor

Primarul liberal al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, consideră că organizaţia clujeană a partidului a fost sfidată de conducerea centrală a PNL prin numirea unui prefect al judeţului din partea UDMR. „E un gest de sfidare fără precedent”, susține liderul liberal.

„E fără cuvinte. E un gest de sfidare fără precedent a conducerii PNL faţă de organizaţia PNL Cluj. Eu am fost preşedinte al acestui partid 7 ani de zile, dar niciodată Clujul n-a fost umilit. De altfel, niciodată, ca preşedinte de partid, n-am umilit organizaţiile politice care au adus scor politic la partid. Iar Clujul, că le place unora, că nu le place, a adus cele mai multe voturi în zestrea generală a PNL, la toate alegerile. Deci, organizaţia care aduce cele mai multe voturi pur şi simplu a fost umilită şi asta e o palmă dată tuturor colegilor mei din PNL care au muncit cu bună credinţă. Practic, conducerea centrală a partidului ne-a sfidat. S-au trecut nişte linii roşii la Cluj în relaţia dintre conducerea centrală şi PNL Cluj”, a declarat, joi, Emil Boc, la un post de radio local.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.576 secunde