Eduard Hellvig, la SRI / Ce decizie au luat social-democrații

Luni, 23 Februarie 2015
89
Social-democrații au decis să-l susțină pe Eduard Hellvig pentru șefia SRI, decizia fiind luată azi de Biroul Permanent Național al partidului, după cum a anunțat președintele PSD, Victor Ponta. Decizia în acest sens urmează să fie luată luni de grupurile parlamentare ale PSD. 


Victor Ponta a reafirmat că ar fi preferat o persoană apolitică pentru o astfel de funcție sau să nu fie de la PNL. "Am fi preferat ca nominalizarea să fie făcută pentru o persoană care să nu aparțină PNL, e un principiu la care ținem. Respectăm dreptul președintelui Iohannis de a propune persoane pentru conducerea SRI. Pe dl Hellvig îl cunoaștem și am lucrat foarte bine în toată perioada USL, este o persoană echilibrată și care poate să-și îndeplinească sarcinile în noua funcție. Deci, nu ne vom opune la numirea domniei sale", a afirmat președintele PSD într-o conferință de presă susținută la sediul partidului. 
El a precizat că dorește să existe o dezbatere publică pe marginea acestui subiect. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2053 secunde