Edilul Decebal Făgădău: "Școala nr. 8 va fi reabilitată cu fonduri europene"

620
Edilul Decebal Făgădău:

Articole de la același autor

Reprezentanții administrației publice locale au transmis, ieri, că Școala nr. 8 din municipiul Constanța va intra, în perioada următoare, într-un amplu proiect de reabilitare și modernizare. Investiția va fi realizată cu fonduri europene și va transforma unitatea de învățământ într-una dintre cele mai moderne din județul Constanța.

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 8 din Constanța s-ar putea întoarce la cursuri, la toamnă, în clase noi, luminoase și confortabile. Aproape cinci milioane de lei vor fi investiți în infrastructura unității de învățământ, pentru refacerea instalațiilor vechi și repararea fațadelor.

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a semnat contractul de finanțare pentru demararea reabilitării Școlii nr. 8. Este vorba despre proiectul "Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 8 Constanța", care urmărește optimizarea consumurilor energetice la nivelul clădirii și alinierea acesteia la standardele și cerințele de performanță energetice europene.

Astfel, în perioada următoare, vor fi executate lucrări complexe. Va fi reabilitată terasa clădirii, prin decopertarea, realizarea termoizolației și refacerea totală a hidroizolației, iar tâmplăria exterioară va fi înlocuită cu una mai performantă din punct de vedere termoenergetic, din PVC. Simultan, vor fi refăcute trotuarele de gardă, în scopul eliminării infiltrațiilor de apă la baza clădirii, va fi reconfigurată rampa existentă pentru persoanele cu dizabilități și va fi dotată cu balustradă de siguranță și strat derapant, care să permită utilizarea rampei pe tot parcursul anului.



Investiție cu bani europeni


În plus, vor fi refăcute instalațiile sanitare, termice și electrice, în scopul reducerii pierderilor și optimizării traseelor acestora. Va fi amenajat un grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități. Toate corpurile de iluminat vor fi înlocuite cu corpuri cu becuri LED, cu consum energetic redus și durată mare de viață. Mai mult decât atât, va fi montat un sistem de panouri solare pentru producerea apei calde pentru consum, un sistem de panouri fotovoltaice și va fi implementat un sistem de management energetic integrat, de tip Building Management System, pentru urmărirea, înregistrarea și eficientizarea consumurilor energetice ale clădirii.

"Prin implementarea cu fonduri europene a acestui proiect, elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr. 8 își vor desfășura activitatea în cele mai bune condiții", a precizat primarul Decebal Făgădău. Proiectul se va derula prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, are o valoare totală de peste 4,8 milioane de lei și ar trebui să se finalizeze în luna septembrie 2022.

"Noi, în timp, am mai reparat școala, am mai peticit pe unde era necesar, dar chiar era nevoie de o reabilitare, de o lucrare generală. Școala noastră este în creștere, în ultimii trei ani, efectivul de elevi a crescut cu peste 100, chiar avem nevoie să le oferim confort și consider că și confortul înseamnă inclusiv creșterea calității actului educațional. În plus, la începutul acestui an școlar, cu sprijinul Primăriei Constanța, am montat sistem de supraveghere audio-video în interior și în exterior, am mai cumpărat mobilier, table, videoproiectoare, laptopuri, multifuncționale", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Școlii nr. 8, prof. Cosmin Badea.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8241 secunde