Edilul Cristian Cârjaliu îl ia la rost pe inspectorul Răducu Popescu

436
Edilul Cristian Cârjaliu îl ia la rost pe inspectorul Răducu Popescu - edilulcristiancirjaliuilialarost-1432227827.jpg

Articole de la același autor

Primarul comunei Agigea, Cristian Cîrjaliu, va sesiza Corpul de Control al Ministerului Educației Naționale, pentru a verifica modalitatea și motivele pentru care inspectorul școlar general Răducu Popescu a demis-o din funcție pe directoarea Școlii "Ion Borcea" din Agigea, Doinița Sârbu.

"Consider că nu a procedat corect că a demis-o pe doamna directoare Doinița Sârbu și cred că nu este legal ceea ce a făcut înainte să se fi finalizat ancheta care este în lucru. Nu era în atribuția doamnei directoare să stea toată ziua pe site-ul școlii pentru a verifica postările care apar. Pentru acest lucru, școala are angajat un informatician. Pe de altă parte, în aceeași perioadă, au fost probleme și la Colegiul Național «Mircea cel Bătrân», unde doi elevi ar fi consumat etnobotanice, dar și la Colegiul Național «Mihai Eminescu», iar acolo nu s-au aplicat sancțiuni, directorii nu au fost demiși. Consider că demiterea doamnei directoare este o mare pierdere, deoarece, din punct de vedere managerial, este un bun profesionist și școala are de pierdut. Am solicitat public ca Răducu Popescu să-și dea demisia de onoare, dar acest lucru nu s-a întâmplat", a declarat primarul din Agigea, Cristian Cîrjaliu.

Reamintim că, la începutul lunii mai, conducerea Inspectoratului Școlar Constanța a decis demiterea directoarei Școlii "Ion Borcea", din Agigea, Doinița Sârbu, după ce pe site-ul unității au apărut mai multe anunțuri erotice. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5323 secunde