Partidul Mișcarea Populară Constanța continuă campania pentru desemnarea candidaților la alegerile locale din acest an. Astfel, candidatul PMP pentru funcția de primar al comunei Corbu este Vasile Lumînare, actualmente consilier PRU. Alături de el s-au înscris în PMP Corbu și alte persoane precum: Dan Bobeș, Victor Robaciu, Daniel Mocanu (consilier PRU), Tudor Cristea și Donato Greco.
"Salut înscrierea noilor membri în PMP și sunt convins că domnul Vasile Lumînare va câștiga Primăria Corbu, fiind un consilier foarte implicat pentru comuna Corbu", a declarat președintele Organizației Județene a PMP Constanța, Claudiu Palaz.