Discuții despre dezvoltarea turismului cu bani europeni, la Eforie

258
Discuții despre dezvoltarea turismului cu bani europeni, la Eforie - eforie-1346003312.jpg
Reprezentanții Primăriei Eforie au organizat, pe parcursul a patru zile, în sala de conferințe a Hotelului "Felix" din Eforie Nord, Grupul de lucru și Schimbul de experiență în turism din cadrul proiectului "Tradiție, Originalitate, Unicitate și Bogăție pentru realizarea unei Strategii Inovatoare în vederea dezvoltării turismului în regiunea Mării Negre - TOURIST". 


Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013, proiect pentru inițierea unui parteneriat strategic pentru susținerea dezvoltării economice durabile în Bazinul Mării Negre, prin valorificarea, într-o manieră integrată, a potențialului turistic al regiunii. 


Potrivit managerului de proiect, Cecilia Crețu, evenimentul s-a adresat agențiilor de turism, organizațiilor din turism, facilităților de cazare, de distracție, restaurantelor, instituțiilor și autorităților publice cu competențe în sectorul turistic. 


"Evenimentul a avut o durată de patru zile. Pe parcursul acestuia, s-au prezentat principalele teme de discuții și familiarizarea participanților, prezentarea principalelor obiective turistice din Republica Moldova, Districtul Dobrich și județul Constanța. De asemenea, au fost prezentate diferite tipuri de turism practicat în cele trei regiuni urmate de găsirea de asemănări și deosebiri", a precizat Cecilia Crețu. 


Ea a mai adăugat că au mai avut loc discuții despre calitatea serviciilor și produselor din sectorul turistic și nevoia implementării de standarde de calitate similare. 


La final, au avut loc concluziile grupului de lucru. Astfel, au existat propuneri de trasee turistice comune pentru cele trei regiuni și formularea temelor ce vor fi abordate în viitorul schimb de experiență.


La eveniment, au fost prezenți reprezentanți din cele trei regiuni țintă din cadrul proiectului - Republica Moldova, județul Constanța și regiunea Dobrich și reprezentanți din sectorul turistic din zonele menționate anterior. 


Toate aceste activități au avut în vedere creșterea cooperării între actorii cheie din sectorul turistic pentru depășirea decalajelor economice prin in-termediul unui cadru strategic, dezvoltarea comună și promovarea produselor turistice și creșterea interesului turiștilor pentru produ-sele din această zonă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3772 secunde